ACTUALITATE 1 iulie 2009

Aproape 10% dintre titlurile de proprietate zac în sertarele primăriilor

de Covasna Media | 642 vizualizări

Aproape 10% dintre cazurile referitoare la titlurile de proprietate solicitate în judeţ şi finalizate aşteaptă în sertarele primăriilor să ajungă la beneficiarii lor de drept.

Potrivit unei situaţii solicitate primăriilor de către prefectul Codrin Munteanu, în prezent există în judeţ 796 de titluri de proprietate (din 10.000 de cereri de retrocedări) care aşteaptă să fie înmâ nate benefi ciarilor lor, însă acest lucru nu se întâmplă din diverse motive mai mult sau mai puţin pertinente.

„Unele motive sunt pertinente, însă sunt cel puţin neserioase. Astfel, se motivează că nu se cunoaşte adresa de domiciliu a proprie tarului - deşi în cererea de solicitare a retrocedării există adresa proprietarului, în altele se spune că ar fi decedat beneficiarul şi nu se cunosc moştenitorii – nici asta nu e greu de aflat, prin actele de stare civilă (...)”, a declarat în acest sens prefectul Munteanu.

Subprefectul György Ervin, în control la terenurile aparţinând Agenţiei Domeniilor Statului

Subprefectul György Ervin, în calitatea sa de secretar al Comisiei Judeţene de Fond Funciar, a fost desemnat, prin ordin al prefectului, să se ocupe de situaţiiile terenurilor aparţinând Agenţiei pentru Domeniile Statului (ADS).

Verificarea se derulează în următoarele două săptămâni, pe 16 iulie urmând să fie prezentată o situaţie exactă a respectivelor terenuri. Prin aceste verificări se doreşte aflarea motivelor, fie acestea obiective sau nu, pentru care se tergiversează punerile în posesie sau validarea suprafeţelor de terenuri de la ADS.

„Am solicitat de două ori comisiilor locale informaţii, nu am primit răspuns la niciuna dintre adrese, mai mult, din verificările făcute de mine, se pare că terenurile sunt folosite de anumite persoane. Poate fi legal acest lucru în situaţia în care, nefiind validate, ADS are obligaţia să le concesioneze (…). Vom verifica, să vedem dacă persoanele care folosesc aceste terenuri le folosesc în condiţii legale sau nu. Oricum, este cel puţin suspect faptul că primarii, deşi au teren la dispoziţie, se plâng că nu au terenuri, iar pe acestea pe care le au nu le folosesc prin puneri în posesii şi nu le propun pentru validări”, a explicat Codrin Munteanu.

Acesta a menţionat că, după verificarea efectuată de Gyorgy Ervin, dacă situaţiile vor impune, se vor aplica şi amenzi contravenţionale.

„Nu pot accepta să existe terenuri şi să nu fie puse la dispoziţie, mai ales în condiţiile în care o parte dintre aceste suprafeţe au fost validate chiar din 2002 (…). Cred că, în aceste condiţii, vom avea primele amenzi”, a mai arătat Munteanu.

Potrivit prefectului, amenzile în aceste cazuri încep de la 10.000 de lei, putând ajunge chiar şi la un milion de lei, în cazul în care se refuză prezentarea documentelor terenurilor.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.