ACTUALITATE 30 iulie 2009

Antal Arpad nu renunţă la drapelele secuieşti de pe Primărie

de Covasna Media | 966 vizualizări
Primarul de Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spune că nu va renunţa la drapelele secuieşti, în ciuda adresei pe care i-a trimis-o în acest sens prefectul Codrin Munteanu. Antal Arpad a declarat ieri că nu va înlătura cele două drapele secuieşti ce se află alături de drapelele României la intrarea în Primărie, fiind dispus chiar să plătească amendă, dacă va fi cazul. Antal este de părere că iniţiativa prefectului de a solicita îndepărtarea drapelelor ar

Primarul de Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spune că nu va renunţa la drapelele secuieşti, în ciuda adresei pe care i-a trimis-o în acest sens prefectul Codrin Munteanu.

Antal Arpad a declarat ieri că nu va înlătura cele două drapele secuieşti ce se află alături de drapelele României la intrarea în Primărie, fiind dispus chiar să plătească amendă, dacă va fi cazul. Antal este de părere că iniţiativa prefectului de a solicita îndepărtarea drapelelor ar trebui înlocuită cu o mai multă preocupare a acestuia faţă de problemele reale ale oraşului şi cetăţenilor.

Primarul mai crede, totodată, că prefectul de Covasna ar trebui să arate respect populaţiei maghiare majoritare în Sfântu Gheorghe şi judeţ.

„Nu vreau să intru în polemici de acest gen cu domnul prefect Codrin Munteanu, dar el trebuie să accepte că nu va putea schimba identitatea, limba şi visurile secuilor (...). Cred că am o relaţie constructivă cu domnul prefect, de aceea îmi doresc să văd că se preocupă de problemele aflate pe agenda cetăţenilor. Oricum ar fi, pe Primăria Sfântu Gheorghe, alături de drapelele României se află cele secuieşti, nu ale unei alte ţări”, a explicat Antal Arpad, insistând pe faptul că prefectul ar trebui să respecte simbolurile şi însemnele comunităţii maghiare.

„Ce-a pus Îngeraşul, doar dracu’ mai poate îndepărta“

Arătând că un drapel secuiesc se află şi în sala de şedinţe a Consiliului Local de mai bine de un an, Antal Arpad a explicat că nu are nicio intenţie să le înlăture pe celelalte două aflate la intrarea în Primărie.

„Cele două drapele din faţa Primăriei sunt acolo din decembrie 2008. Îngeraşul le-a adus... şi dacă le-a adus îngeraşul, doar dracu’ le poate lua jos de acolo“, a spus Antal Arpad, făcând trimitere la „Îngeraş”, omologul lui Moş Crăciun în credinţa maghiară.

Antal Arpad s-a mai referit şi la oraşe precum Braşov sau Sibiu, unde există tăbliţe inscripţionate în trei sau două limbi – maghiară şi/sau germană, alături de română şi unde prefecţii nu-i trag la răspundere pe primari pentru aceste inscripţii.

„Propun ca domnul prefect Munteanu să înveţe de la ceilalţi prefecţi şi să ne gândim la lucrurile care ne unesc şi nu la cele care ne separă”, a mai spus Antal Arpad.

Prefectul judeţului Covasna, Codrin Munteanu, a transmis recent o adresă Primăriei Sfântu Gheorghe prin care arată că, potrivit Articolului 2, alin. 3, din Hotărârea de Guvern 1157/200,1 referitoare la normele de arborare a drapelului României, deasupra intrării principale din fiecare primărie trebuie arborate „două drapele ale României, care vor încadra stema ţării“. Potrivit lui Codrin Munteanu, „prin prisma acestor prevederi legale, arborarea altor drapele, cu excepţia vizitelor cu caracter oficial de stat, este interzisă“. Codrin Munteanu consideră că amplasarea drapelelor secuieşti pe sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe „este vădit nelegală“ şi a solicitat administraţiei locale să ia măsurile necesare remedierii situaţiei, prin îndepărtarea acestora.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 17

Adaugă comentariu
Ariel, 1 august 2009
Amuzant, dar si, sau mai ales ingrijorator nivelul scazut si intolerant al unor comentarii pe pagina Observatorului de Covasna. Ce urmeaza oare? Rugurile pentru ars carti? Corectiile fizice aplicate citeste integral
lori, 31 iulie 2009
sa va zic si eu o chestie daca nu vrea sa le de-a jos atunci le dam noi jos si i le bagam in cur
pita-gora, 31 iulie 2009
In tara asta care se cheama ROMANIA exista legi iar acest asazis primar e si el obligat sa le respecte chiar daca nu-i plac.Asa ca jos cu acel insemn care nu-i al altui stat dar prin afisarea lui pe citeste integral
Hans din Banat, 31 iulie 2009
Acest primar merita bagat la puscarie ! basta !
tudor, 31 iulie 2009
Sa se scoate de acolo steagul secuiesc si sa ramana numai steagul tarii.Aici traiesc si alte natiuni ar trebui sa se puna si pentru ei cite un steag??? Sintem in ROMANIA, NUMAI STEAGUL ROMAN SA citeste integral
Ion Ciobanu, 31 iulie 2009
Bea, Amadeus, cred că sunteţi conştienţi că schimbul vostru de replici e deja un clişeu.
bobo, 31 iulie 2009
Felicitari dl. Codrin Munteanu, iar ai gasit ceva cu ce sa hranesti presa. Cind nu ai altceva de facut, cind toate institutiile subordonate tie merg "struna", gasest tu ceva de munca. Oare asta e citeste integral
ion, 31 iulie 2009
Ce steag ma baieti? Al unei regiuni fictive. Nu exista nici un tinut secuiesc, exista doar judetele covasna si harghita !!! Unde e recunoscuta aceasta regiune, ca find independenta ? Parca suntem citeste integral
Alex, 31 iulie 2009
bea locuiesti in romania...daca nu-ti comvine, stii drumul spre ungaria...
Bea, 31 iulie 2009
Dl Primar trebuie sa se ocupa si de prostii ca acesta ,,problema,,....nu face din placere, si are dreptate.Aici, in orasul asta mic locuiesc oameni de doi nationalitati:romani DAR si maghiari, asa ca citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.