ACTUALITATE 4 noiembrie 2009

Angajaţii APM Covasna, ademeniţi spre Garda de Mediu

de Covasna Media | 1093 vizualizări

Agenţia de Protecţie a Mediului Covasna consideră că HG 1249 / 21 octombrie 2009, referitoare la organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu şi reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului poate afecta pe viitor lucrul APM. Respectiva hotărâre de guvern decide creşterea numărului de posturi ale GNM, prin luarea din cadrul agenţiilor de mediu, în scopul atingerii unui număr de 1228 de angajaţi ai Gărzii, în toată ţara.

Şeful Serviciului de Implementare a Politicilor de Mediu, Octaviean Vasilescu, a declarat că HG 1249 vine în detrimentul APM Covasna, prevăzând nu doar preluarea unei părţi din personal ci şi a unor mijloace fixe şi imobile, tehnică IT şi spaţii, toate urmând a trece către filiala Covasna a GNM.

„Hotărârea prevede că această întreagă mişcare va fi făcută în comun de către APM şi GNM, dar noi, în Covasna, nu suntem de acord cu aşa ceva, deoarece oricum avem un personal mic şi foarte multe aspecte de mediu de care suntem răspunzători”, a explicat Octaviean Vasilescu.

Potrivit acestuia, APM Covasna are cuprinse în structura sa 43 de posturi, din care patru sunt neocupate în prezent, fie din cauza concediilor de maternitate, fie din cauză că sunt blocate în acest an. Vasilescu spune că APM Covasna este capabilă totuşi să se descurce cu cele 43 de posturi, rulate şi pe perioada concediilor cuvenite fiecărui angajat, însă nu cu oameni în minus.

„Acest gen de hotărâre, care dă unora în detrimentul altora, apare în zone cu tulburări politice, unde anumite persoane îşi permit aşa ceva, mai ales când nu mai există un Guvern stabil, care să poată gestiona lucrurile, aşa cum se întâmplă acum. Cert este că această hotărâre ne poate provoca probleme mult mai repede decât s-ar crede, în cadrul APM Covasna existând deja o persoană care şi-a exprimat dorinţa de a pleca la GNM”, a spus Vasilescu, care crede că principalul motiv pentru care sar putea ca unii angajaţi să migreze spre Gardă ar fi salariile mai bune.

Acesta a mai precizat că nu există un termen limită pentru această mutare a personalului, după cum nici nu există vreun pericol de desfiinţare a APM pe viitor, principala miză fiind aceea de întărire a personalului din structurile GNM.

Monica Rizea

Teme articol: APM Garda de Mediu ademeniti
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
titi, 4 noiembrie 2009
Sunt destui si acuma pe lefurile mari pentru care nu fac aproape nimic.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.