ACTUALITATE 5 aprilie 2016

Amenzile de circulație cresc de la 1 mai cu 20%

de Covasna Media | 793 vizualizări

Majorarea este consecința faptului că amenzile sunt calculate în funcție de salariul minim care ajunge la 1.250 lei.

Odată cu majorarea salariul minim pe economie începând cu 1 mai 2016 se vor majora și amenzile de circulație. Valoarea punctului amendă este calculată în funcție de salariul minim, respectiv 10% din acesta, urmând să ajungă la 125 lei, de la 105 lei în prezent. Creșterea este de aproape 20 la sută.

Majorarea amenzilor va afecta diferențiat șoferii. În timp ce conducătorii auto cu venituri mici vor fi cât se poate de loviți, cei cu venituri ridicate nu vor simți la buzunar sumele plătite în plus.

”Sunt foarte mari, dar sperăm să supravieţuim. Recent mi-au luat 3 puncte pentru depăşire de viteză”, spune un conducător auto.

Pentru o depășire modestă a vitezei legale, un şofer plăteşte acum echivalentul a trei puncte, adică 315 de lei. Din mai anul viitor, pentru aceeaşi abatere, sancţiunea va fi de 375 de lei.Tot din mai, pentru nepurtarea centurii de siguranță un şofer va da 375 de lei, faţă de 315 lei în prezent. Cei care urcă la volan băuţi vor ajunge să plătească echivalentul a două salarii minime pe economie: 2.500 de lei, dintr-un foc.

De la începutul lui 2013 şi până în mai 2016, valoarea unui punct-amendă aproape s-a dublat, de la 75 de lei la 125 de lei.

(digi24.ro)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.