Alertă hidrologică - autorităţile din judeţ monitorizează cursurile de apă şi digurile de protecţie contra inundaţiilor
Autorităţile din judeţul Covasna monitorizează cursurile de apă şi digurile de protecţie împotriva inundaţiilor, după ce hidrologii au emis avertizări hidrologice cu cod galben şi portocaliu pentru următoarele 48 de ore.
Primarul comunei Chichiş, Silviu Tăraş, localitate în care au avut loc inundaţii în cursul primăverii, a declarat că deocamdată apele sunt sub cotele de atenţie, dar echipele locale sunt deja mobilizate.
„Monitorizăm cursul Râului Negru. Am patrulat pe dig şi am verificat deja subtraversările. Apele sunt sub cote deocamdată, dar se anunţă ploi pentru următoarele 24 de ore”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, primarul Silviu Tăraş.
Întrebat dacă s-au făcut lucrări de intervenţie în urma inundaţiilor din luna mai, acesta a menţionat că s-a intervenit în zonele cu risc major, precum şi în zona în care s-a rupt digul de apărare.
„În principiu nu suntem mai bine pregătiţi decât în primăvară”, a concluzionat Silviu Tăraş.
Mai multe localităţi din judeţul Covasna s-au confruntat cu inundaţii în urma ploilor abundente din luna mai, fiind afectate peste 200 de gospodării şi aproximativ 1.300 de hectare de terenuri agricole. Cele mai mari pagube au fost înregistrate în localităţile Boroşneu Mare şi Băcel, aceasta din urmă aflându-se la confluenţa a trei cursuri de apă: Tărlung, Râul Negru şi Olt.
Judeţul Covasna se află sub cod galben şi cod portocaliu pentru viituri şi depăşiri ale cotelor de atenţie pe mai multe râuri. Hidrologii au emis pentru intervalul 7 octombrie, ora 12 şi 9 octombrie, ora 12 cod galben pentru râurile din bazinul Buzăului şi afluenţii Trotuşului, inclusiv afluenţii Oltului din aval de staţia Micfalău şi cod portocaliu pentru Râul Negru şi afluenţii săi.
Prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan, a declarat recent, în cadrul unei conferinţe de presă, că în luna septembrie a început verificarea tehnică a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, în cadrul unei acţiuni coordonate de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Potrivit acestuia, controalele, care se vor încheia luna viitoare, urmăresc identificarea zonelor vulnerabile, evaluarea digurilor şi ecluzelor, precum şi stocurile de materiale, resursele umane şi utilaje necesare intervenţiilor urgente.
România are aproximativ 10.000 de kilometri de lucrări hidrotehnice, din care circa 450 de kilometri se află în judeţul Covasna. În urma inundaţiilor din primăvară, autorităţile locale au transmis Guvernului solicitări de investiţii pentru consolidarea digurilor, decolmatarea cursurilor de apă şi instalarea staţiilor de pompare fixe în zonele cu risc ridicat.
Foto arhivă