Agricultorii afectaţi de secetă solicită certificate de forţă majoră de la CCI
Agricultorii afectaţi de secetă, aflaţi în imposibilitatea de a-şi onora contractele încheiate cu diverşi parteneri, au solicitat Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna eliberarea de certificate de forţă majoră.
Noul preşedinte al CCI Covasna, Edler Andras, a declarat miercuri pentru AGERPRES că aceste certificate îi scutesc pe producătorii agricoli afectaţi de calamităţi naturale de la plata daunelor sau a penalităţilor.
Potrivit acestuia, până acum mai mulţi cultivatori de cartofi şi sfeclă de zahăr au solicitat astfel de certificate, dar numărul nu este foarte mare deoarece mulţi producători agricoli nu ştiu că au această posibilitate legală de a fi exoneraţi de obligaţii în condiţiile în care neonorarea contractelor ţine de cauze independente de voinţa lor.
“Am început deja să eliberăm aceste certificate de constatare a forţei majore. (...) Este în atribuţiile Camerei de Comerţ să facă acest lucru. Astfel venim în sprijinul agricultorilor care au contracte de livrare încheiate cu diferite fabrici, dar care nu vor putea să-şi onoreze contractele ca urmare a secetei”, a declarat Edler Andras.
Certificatul de forţă majoră se emite în baza Legii 335/2007 la solicitarea scrisă a agenţilor economici adresată Camerelor de Comerţ şi Industrie din România care sunt singurele instituţii abilitate legal să avizeze existenţa cazurilor de forţă majoră şi influenţa acestora asupra executării obligaţiilor contractuale. Forţa majoră reprezintă, potrivit Codului Civil, orice eveniment 'extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil' intervenit după naşterea obligaţiei, care face imposibilă executarea acesteia şi care înlătură răspunderea debitorului faţă de creditor.
Seceta din această vară a afectat considerabil producătorii agricoli, în special cultivatorii de cartofi. Potrivit conducerii Direcţiei Agricole Covasna culturile de cartofi sunt compromise în proporţie de 75-80%, prin urmare cartofii autohtoni vor fi puţini, mici şi scumpi.
Şi la grâu, orz şi secară, care au fost deja recoltate, producţia a fost mai slabă cu 15 până la 35% faţă de anul trecut.
Conducerea Direcţiei Agricole Covasna afirmă că arşiţa a afectat şi fâneţele, prin urmare fermierii vor întâmpina dificultăţi în asigurarea furajelor pentru animale pe timpul iernii. Din cauza secetei, în pierdere vor ieşi şi apicultorii care estimează că producţia de miere de albine va fi cu aproape 40% mai scăzută decât anul trecut.