Activităţi informativ-educative pentru reducerea riscului rutier și prevenirea victimizării minorilor în timpul vacanței de vară
Vineri, 4 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Întorsura Buzăului au desfășurat o activitate informativ-preventivă în zona de agrement „Camping” din orașul Întorsura-Buzăului. Polițiștii au stat de vorbă cu copiii și însoțitorii acestora care participau la tabăra dedicată pasionaților de ciclism.
Celor prezenți le-au fost prezentate informații importante pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere în calitate de pietoni și bicicliști, oamenii legii urmărind ca prin astfel de activități să crească gradul de conștientizare cu privire la riscurile asociate nerespectării normelor rutiere în deplasarea pe drumurile publice.
De asemenea, în discuțiile interactive au fost abordate subiecte referitoare la prevenirea victimizării minorilor în timpul vacanței de vară și prevenirea evenimentelor negative în zonele/traseele turistice unde există riscul prezenței unor animale sălbatice.
Activități de acest gen sunt desfășurate de polițiști constant în această perioadă, în zonele în care sunt organizate tabere școlare ori alte activități în care sunt implicați elevii și tinerii.
Sursa: Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna