Acțiuni pentru siguranța cetățenilor, desfășurate de polițiștii și jandarmii din Covasna
Și în ziua de luni, 18 septembrie 2023, polițiștii și jandarmii din Covasna au acționat cu efective sporite și utilizarea tuturor mijloacelor din dotare pentru creșterea gradului de siguranță în segmentul stradal, descurajarea și sancționarea comportamentelor de tip violent și antisocial, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise.
Astfel, aproximativ 100 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, prevenire, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna au acționat pe raza întregului județ.
Au fost constituite 15 filtre rutiere pe principalele artere de circulație, au fost legitimate 193 de persoane, au fost verificate 142 vehicule, precum și locații publice de interes.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 12.800 de lei, 51 dintre acestea pentru nerespectarea prevederilor privind circulația pe drumurile publice.
Au fost constatate 8 infracțiuni și au fost reținute, în vederea suspendării, 5 permise de conducere.
Au fost testați 60 de conducători auto pentru depistarea consumului de alcool și de substanțe psihoactive.
Polițiștii și jandarmii vor asigura, în continuare, o prezență constantă în stradă și în zonele aglomerate, în vederea menținerii unui climat de liniște și siguranță în comunitate.
Sursă: Comunicat de presă IPJ Covasna