ACTUALITATE 24 iulie 2017

Acțiuni ale polițiștilor covăsneni la sfârșit de săptămână

de Covasna Media | 901 vizualizări

Polițiștii covăsneni acționează în permanență pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea săvârșirii de fapte ilicite.

Sâmbătă, polițiștii din Sfântu Gheorghe au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea actelor de comerț ilicit cu produse alimentare. Astfel, au fost efectuate verificări la peste 60 de producători agricoli, persoane fizice autorizate, dar și la societăți comerciale, fiind aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 6.700 de lei, nouă dintre acestea pentru abateri la regimul comerțului. Tot în cadrul acestei acțiuni polițiștii au confiscat și 47 kg de ciuperci care erau oferite spre vânzare fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru desfășurarea de acte de comerț.

Tot în cadrul acțiunilor preventive, polițiștii de la Birul Rutier Sfântu Gheorghe au identificat în trafic o autoutilitară condusă de un bărbat de 68 de ani, care transporta lemn de foc fără a deține aviz de însoțire a materialului lemnos.

În consecință, s-a dispus măsura sancționării cu amendă contravențională în cuantum de 5.000 de lei, lemnul în cantitate de 5,20 mc a fost confiscat, iar autoutilitara a fost indisponibilizată. Verificările sunt continuate de polițiști pentru a stabili cu exactitate proveniența materialului lemnos.

(IPJ Covasna)

Teme articol: poliţie siguranta actiuni
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.