ACTUALITATE 6 iulie 2016

Acțiune pentru siguranța comunității

de Covasna Media | 889 vizualizări

Polițiștii covăsneni acționează în permanență pentru liniștea și siguranța cetățenilor și pentru sancționarea celor care comit ilegalități.

Astfel, marți, 5 iulie 2016, între orele 18:00 și 22:00, peste 70 de polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, poliția economică, dar și de la alte structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, în colaborare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna, au organizat şi executat o acţiune pe raza comunelor Valea Crişului, Ghidfalău, Arcuş, Bodoc și Malnaş, urmărind prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a celor comise cu violenţă, dar și menținerea siguranței traficului rutier.

În cadrul acestei acțiuni au fost efectuate 201 controale, au fost constatate 4 infracțiuni și au fost aplicate 134 de sancțiuni contravenționale în valoare de 62.800 de lei, dintre acestea 106 fiind pentru abateri constatate în trafic. Au mai fost aplicate sancțiuni și pentru abateri la regimul comerțului, la regimul silvic și Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. De asemenea, polițiștii au reținut 12 certificate de înmatriculare, 2 permise de conducere și s-a dispus măsura confiscării a 53 de mc de material lemnos.

Exemple semnificative:

În cadrul acestei acțiuni, polițiștii au depistat pe DC 20A, în localitatea Angheluș, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 29 de ani din Sfântu Gheorghe. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. Bărbatul a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest, precum și recoltării de probe biologice de sânge în vederea determinării îmbibației alcoolice.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și refuzul de a se supune recoltării de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.

Tot pe raza localităţii Angheluș, polițiștii au depistat un bărbat de 30 de ani care conducea un vehicul tip ATV, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana în cauză nu posedă permis de conducere, iar vehiculul nu era înmatriculat sau înregistrat.

În consecință, a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

***

Polițiștii au oprit în trafic pe raza localității Valea Crișului, o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 45 de ani. În urma verificărilor efectuate oamenii legii au constatat că bărbatul transporta 27,30 mc de material lemnos, prezentând un aviz de însoțire care conținea erori de completare în privința speciei de material lemnos transportate. S-a luat măsura sancționării bărbatului cu amendă contravențională în valoare de 2.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, iar lemnul a fost ridicat în vederea confiscării.

Polițiștii covăsneni vor desfășura și în perioada următoare astfel de acțiuni.

 

Teme articol: poliţie comunitate siguranta
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.