Acţiune de prevenire în domeniul securității private, desfășurată de polițiști
COMUNICAT DE PRESĂ. La data de 29 octombrie, lucrătorii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe, Secției de Poliție Rurală Sfântu Gheorghe, Poliției Municipiului Târgu Secuiesc, Poliției Orașului Baraolt, Poliției Orașului Întorsura Buzăului și Secției de Poliție Rurală Întorsura Buzăului, au desfășurat o acțiune amplă pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului agenților economici și verificarea legalității furnizorilor de servicii de securitate privată.
În cadrul activităților întreprinse, au fost legitimate și verificate 41 de persoane, au fost controlate 2 vehicule de transport valori, au fost inspectate 30 de societăți comerciale în ceea ce privește respectarea legislației în domeniul securității private, au fost instruiți 2 agenți de pază și au fost controlate 2 posturi de pază.
Printre deficiențele constatate pe parcursul verificărilor s-au numărat și 6 unități cu sisteme de alarmă nefuncționale și 10 unități fără analiza de risc la securitatea fizică, așa cum prevede legislația în vigoare.
Pentru a remedia neregulile identificate, au fost stabilite măsuri specifice, iar polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 37.000 de lei.
Acțiunea se înscrie în eforturile Inspectoratului de Poliție Județean Covasna de a crește nivelul de siguranță și protecție a patrimoniului agenților economici prin monitorizarea și aplicarea legislației în domeniul securității private.
Recomandări pentru pentru prevenirea incidentelor și întărirea măsurilor de securitate:
· Implementarea și actualizarea analizei de risc la securitatea fizică – Recomandăm societăților comerciale să efectueze și să actualizeze periodic analiza de risc, un element esențial în prevenirea incidentelor și protejarea patrimoniului.
· Menținerea și verificarea regulată a echipamentelor de securitate – Sistemele de alarmă și alte dispozitive de securitate ar trebui testate periodic pentru a se asigura că funcționează corespunzător și pot oferi protecția necesară.
· Instruirea continuă a personalului de pază – Formarea continuă și actualizările legislative oferite agenților de pază sunt esențiale pentru a asigura o reacție adecvată în diverse situații de risc.
· Colaborarea cu autoritățile pentru consultanță și suport – Recomandăm agenților economici să colaboreze cu poliția pentru evaluarea și îmbunătățirea măsurilor de siguranță, precum și pentru a primi recomandări personalizate.
Sursa: Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna