ACTUALITATE 22 august 2016

Acte de violenţă la Vâlcele, Sfântu Gheorghe şi Catalina

de Covasna Media | 748 vizualizări

Vineri, 19 august 2016, în jurul orei 19:30, poliţiştii din Vâlcele au fost sesizaţi despre faptul că pe raza localităţii Ariuşd s-a iscat un scandal.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului în cel mai scurt timp au intervenit pentru aplanarea conflictului. Din cercetările efectuate s-a stabilit că pe fondul unor neînţelegeri, între şapte persoane, bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 53 de ani, a izbucnit un scandal care a degenerat în violenţă, aceştia lovindu-se reciproc.

În urma acestui eveniment două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii din Sfântu Gheorghe cercetează un bărbat de 38 de ani care ar fi agresat două persoane. Sâmbătă, 20 august 2016, în jurul orei 18:30, barmaniţa unui local a sesizat faptul că în incinta unităţii are loc un scandal, iar două persoane au fost agresate.

Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că agresorul, fiind într-o stare vădită de ebrietate, şi-a ieşit din fire atunci când nu a mai fost servit cu băuturi alcoolice, şi a atacat doi clienţi ai barului cu o sticlă spartă. Cele două victime, doi bărbaţi de 37 şi 42 de ani, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale însă nu au necesitat internarea.

Pe numele agresorului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Poliţiştii din Catalina fac cercetări după ce o femeie de 53 de ani din comună ar fi fost agresată fizic de către fratele acesteia, pe fondul unor discuţii contradictorii.

Iar la Lemnia, poliţiştii au fost sesizaţi de către o tânără de 18 ani din comună, despre faptul că în timp ce se afla la o rudă în viziă, ar fi fost agresată fizic de către tatăl acesteia. Din cercetări s-a stabilit că presupusul agresor, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi avut unele discuţii contradictorii cu fiica sa pe care ar fi lovit-o.

Bărbatul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Pentru a evita ca neînţelegerile să se transforme în violenţă, le recomandăm cetăţenilor să nu răspundă la discuţiile care pot genera conflicte. Trataţi cu calm persoanele aflate în stare de ebrietate şi nu vă angajaţi în discuţii contradictorii cu acestea.

Aveţi în vedere că persoanele băute sunt imprevizibile şi devin extrem de uşor violenţe. Acestea, de cele mai multe ori, nu mai sunt conştienţe de propriile lor acţiuni, iar din cauza alcoolului pot comite fapte extrem de violente.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Agent principal de poliţie Nicoleta Marin

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.