ACTUALITATE 12 august 2013

Accident mortal la Moacșa

de Covasna Media | 629 vizualizări

O persoană a murit vineri dimineața în dreptul localității Moacșa într-un grav accident de circulație.

Polițiștii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că un șofer din localitatea Comăneşti, județul Bacău, în timp ce se deplasa cu un autoturism înmatriculat în Italia, din direcţia Târgu Secuiesc spre Braşov, nu a păstrat o distanţă corespunzatoare faţă de autoturismul care circula în faţa sa, autoturism care a redus viteza pentru a efectua virajul la stânga pe un drum secundar. Pentru a evita coliziunea cu acesta, șoferul din Bacău a virat brusc stânga, a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit în albia unui pârâu situat la o diferenţă de nivel de aproximativ 4 metri faţă de carosabil.

În urma accidentului pasagera aflată pe locul din stânga spate a autoturismului a murit, iar un pasager aflat în dreapta spate a suferit răni grave. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Un alt accident s-a produs în județ duminică. De această dată evenimentul rutier a avut loc la Olteni, unde un bărbat din Sfântu Gheorghe, care venea dinspre Miercurea Ciuc către Sfântu Gheorghe, a adormit la volan și a intrat într-un stâlp de electricitate. În urma accidentului șoferul, precum și pasagera din dreapta au suferit răni ușoare.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.