A  plecat dintre noi Jánosi József (1937-2026), maestrul coregraf pentru care dansul tradițional a fost firul de bătătură în jurul căruia și-a țesut întreaga viață! A plecat un neobosit călător prin comunitățile maghiare, românești și rome din județul Covasna și din întreaga Transilvanie, în căutarea legilor nescrise, specifice dansurilor populare autentice, legi nescrise pe care regretatul maestru-coregraf le-a completat cu o riguroasă documentare teoretică, devenind unul dintre cei mai valoroşi şi respectaţi profesori autodidacţi în domeniul folclorului coregrafic. 

József Jánosi a fost o personalitate complexă, cu o experienţă în domeniul folclorului coregrafic de peste jumătate de veac, experienţă acumulată în trei ipostaze : dansator, maestru coregraf şi cercetător. Pe drumul dansului popular a pornit odată cu absolvirea Școlii Pedagogice din Cristuru Secuiesc, în 1955, când și-a început cariera didactică la Corund. În anii ’70,  a devenit angajatul Centrului Judeţean de Conservare şi Valorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare Covasna, care după 1989 a devenit Centrul de Cultură al Județului Covasna, József Jánosi făcând parte din echipa acestei instituții până la pensionarea sa. De atunci, din anii ’70, József Jánosi a început să tot umble prin județul Covasna, mai ales prin localitățile din Bazinul Baraoltului – Urmeniş, Vârghiș, Racoșul de Sus și Belin –,  apoi prin satele Cernat, Icafalău, Sânzieni și Turia. Din 1980, și-a înregistrat colecția cu o cameră primită împrumut de la Muzeul Național Secuiesc, care pe atunci se numea Muzeul Județean Covasna. O parte din cercetările sale au fost publicate după anii 2000 de Editura Centrului de Cultură al Județului Covasna. 

Primul său volum, și poate cel mai valoros, a fost publicat în 2004,  Dansuri Populare din Trei Scaune, pe care dansatorul, coregraful și cercetătorul József Jánosi l-a conceput ca un instrument de lucru pentru instructorii formațiilor de dans neprofesioniste. În viziunea sa, singura cale de păstrare a tradiţiilor coregrafice este cea a cunoaşterii legilor nescrise referitoare la legătura organică dintre dans şi muzică – o legătură care ţine de specificul locului/comunităţii unde jocul s-a născut. Or, specific dansurilor populare ardeleneşti este improvizaţia: posibilitatea combinării motivelor şi figurilor în funcţie de starea de spirit a dansatorilor şi sărbătoarea (bal, nuntă) sau obiceiul creştin la care participă. Pentru a asigura ţinută ştiinţifică volumului, József Jánosi şi-a confruntat experienţa şi propriile cercetări cu alte demersuri teoretice, în special cu o lucrare de referinţă în domeniu – TIPURI ŞI DIALECTE DE DANSURI POPULARE MAGHIARE, de Martin Győrgy. Descrierea literară a jocurilor este făcută pe două categorii: 1. categoria jocurilor apărute în Ardeal în perioada renascentistă – ceardaşul lent, ceardaşul iute, învârtita, jocuri fecioreşti, bărbuncul şi unele jocuri păstoreşti cu bâta; 2. categoria jocurilor  de origine străină – jocuri perechi de provenienţă germană, poloneză etc. Pentru descrierea grafică a dansurilor, autorul apelează la sistemul internaţional de notaţie coregrafică impus de creatorul kinetografiei, Rudolf von Laban. Materialul coregrafic cules de autor este prezentat împreună cu partiturile melodiilor de joc. Volumul mai conţine pagini dedicate portului tradiţional, cu extrem de preţioase documente-foto, care surprind locuitori din diferite localităţi ale judeţului Covasna, îmbrăcaţi în straiele specifice locului.

Dragă Jóska bácsi, odihnește-te în pace! 

Echipa Centrului de Cultură al Județului Covasna

Foto: Levente Vargyasi