ACTUALITATE 8 iunie 2016

A fost adoptată legea care îi obligă pe comercianţi să expună la raft 51% produse româneşti

de Covasna Media | 837 vizualizări

Legea care îi obligă pe comercianţi să expună la raft 51% produse româneşti a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor, for decizional, cu majoritate covârşitoare de 293 „pentru“ şi niciun vot împotrivă, informează Ziarul Financiar în ediţia online.

Legea urmează să fie trimisă preşedintelui spre promulgare.

Marin Anton, iniţiatorul legii, a declarat că toţi consumatorii vor beneficia de pe urma acestui act normativ. „Sper ca din momentul în care legea va apărea în Monitorul Oficial românii să ştie că vor putea cumpăra de la supermarketuri produse alimentare cu 20% minimum. Un al doilea aspect foarte important pentru toţi românii, toţi consumatorii din supermarketuri, este acela că produsele româneşti, produsele alimentare româneşti, vor fi în proporţie de 51% prezente pe rafturile supermarketurilor. Asta înseamnă că, atât producătorii români, cât şi consumatorii români vor avea produse proaspete şi sănătoase româneşti pentru consum".

Florin Pâslaru, lider grupului PSD a remarcat şi el că legea a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare. "Astăzi am votat o lege extrem de importantă, o lege aşteptată de toată România. Îi felicit pe toţi colegii care au votat acest lucru şi nu înţeleg de ce se găseşte una sau două persoane, cred că-i o singură persoană în această Cameră, care nu votează această lege şi nu vrea să ajute producătorii români. Vă felicit pe cei care aţi votat această lege pentru că noi şi România aveam nevoie de această lege", a declarat Pâslaru.

Legea a fost contestată de patronate şi a fost amânată de mai multe ori. Preşedintele Comisiei de agricultură a Camerei Deputaţilor, Nini Săpunaru, declara, la 17 mai, că proiectul de lege potrivit căreia comercianţii trebuie să aibă la raft 51% produse provenite din lanţul scurt de aprovizionare va fi transmisă plenului fără niciun fel de modificare.

Preşedintele Comisiei de agricultură afirmat că, în decursul dezbaterii de la comisie, au fost respinse propunerile venite din partea patronatelor. De fapt, acestea cereau respingerea integrală a legii. "La votul final, amendamentul poate fi susţinut în plen. Să vedem cine şi-l asumă", a mai spus Nini Săpunaru, precizând că în forma adoptată de comisie legea este aşteptată de mulţi oameni.

Preşedintele Comisiei de agricultură a mai declarat că, în forma actuală, legea nu contravine principiilor pieţei unice, subliniind că prevede obligativitatea ca în hipermarketuri să existe 51% din produse provenite din “lanţul scurt” de aprovizionare, fără să facă strict trimitere la produsele româneşti.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.