80 de jandarmi covăsneni au „patrulat” pe la Centrul de Transfuzii în 2025
De obicei îi vedem la datorie, asigurând ordinea la evenimente sau în misiuni de intervenție, dar jandarmii din Covasna au demonstrat că știu să salveze vieți și în afara orelor de muncă. Săptămâna aceasta, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Covasna a bifat ultima campanie de donare de sânge din acest an, a cincea la număr.
Această implicare a devenit deja o tradiție pentru jandarmii covăsneni, nu doar o bifă într-un raport de activitate.
„Solidaritatea se construiește prin gesturi simple, dar cu impact major. Fiecare donare a însemnat sprijin pentru sistemul medical și o șansă în plus la viață pentru cei aflați în nevoie.
Le mulțumim tuturor colegilor care au ales să doneze și îi îndemnăm pe toți cei care pot să se alăture acestui demers. Donarea de sânge este un gest simplu, dar care poate salva vieți”, a transmis IJJ Covasna.
Recent, și la Întorsura Buzăului, spiritul civic a fost la el acasă. La începutul lunii acesteia s-au înregistrat nu mai puțin de „70 de gesturi de curaj” din partea celor care au ales să doneze sânge, semn că solidaritatea devine un limbaj comun pentru tot mai mulți locuitori ai județului nostru.