8 Martie cu flori de la polițiștii covăsneni
De Ziua Femeii, poliţiştii rutieri au întâmpinat doamnele şi domnişoarele aflate în trafic cu flori, urări şi recomandări preventive.
Ca în fiecare an, de Ziua Femeii, poliţiştii au pregătit flori, pe care le-au oferit conducătoarelor auto aflate în trafic.
Gândurile polițiștilor s-au îndreptat și către femeile din Ucraina care au primit flori și încurajări din partea oamenilor legii.
Odată cu florile înmânate doamnelor şi domnişoarelor aflate la volan, poliţiştii rutieri le-au transmis şi recomandări de care trebuie să ţină cont pentru a nu fi implicate în evenimente negative.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Covasna împreună cu polițiștii covăsneni urează La mulți ani tuturor femeilor și o primăvară frumoasă!
Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna