ACTUALITATE 31 mai 2010

700 de participanţi la Marșul ciclist

de Covasna Media | 894 vizualizări
Aproximativ 700 de persoane pe bicicletă au participat, vineri, la „Marea Numărătoare“, un marș ciclist organizat în cadrul Zilelor Sportive care și-a propus să atragă atenția cu privire la necesitatea pistelor pentru bicicliști în municipiu și să promoveze sportul pe două roți. Bicicliștii s-au adunat în centrul orașului și de aici au parcurs un traseu pe mai multe artere principale. De asemenea, ei au adunat semnături

Aproximativ 700 de persoane pe bicicletă au participat, vineri, la „Marea Numărătoare“, un marș ciclist organizat în cadrul Zilelor Sportive care și-a propus să atragă atenția cu privire la necesitatea pistelor pentru bicicliști în municipiu și să promoveze sportul pe două roți.

Bicicliștii s-au adunat în centrul orașului și de aici au parcurs un traseu pe mai multe artere principale. De asemenea, ei au adunat semnături pe un carton cu imagini unde s-ar putea amenaja piste cu investiții minime, pe care să îl înainteze Primăriei.

Bokor Toth Zoltan, reprezentantul Club Rotary, unul dintre organizatorii evenimentului, a explicat că, în prezent, în municipiul Sfântu-Gheorghe este foarte periculos să circuli cu bicicleta, în condițiile în care dacă ar fi piste, s-ar putea rezolva mare parte din problemele de peste zi cu ajutorul bicicletelor.

„Sunt foarte multe mașini, dar nu numai despre asta este vorba, nu avem cultură în acest sens și mai ales pe criză și pentru sănătatea noastră în acest oraș mic am putea să rezolvăm foarte multe, 90 sau 80% din problemele noastre le putem rezolva cu bicicleta. Nu trebuie să mergem mereu cu mașina, să ducem copiii la școală, dacă ar fi rezolvată problema pistelor. Suntem convinși că împreună facem pași în acest sens și vrem să construim pentru Sfântu-Gheorghe și cultura bicicletelor”, a declarat Bokor.

În prezent în oraș sunt câteva sute de metri de astfel de piste, iar primarul Antal Arpad a spus că sprijină acțiunea de vineri și încet, încet, în funcție și de bani, vor încerca să amenajeze cât mai multe. Cu ocazia marșului – derulat sub sloganul „Marea numărătoare” – se dorește să se afle și câți oameni au o bicicletă și astfel în numele câtor oameni se vorbește.

„Cred că este important să participăm la astfel de evenimente, ca să arătăm și noi puterea bicicliștilor, să arătăm că suntem uniți, să avem măcar un schiparc, să avem piste de biciclete sau astfel de lucruri”, a spus unul dintre bicicliști.

Tot în sprijinul bicicliștilor, la nivelul orașului s-a înființat un grup civil la care se poate alătura oricine dorește să sprijine acest sport și care va avea întâlniri periodice. De asemenea, va avea loc și o acțiune de strângere de fonduri pentru realizarea unor suporturi pentru biciclete, care vor fi amenajate în școli și unde mai este nevoie. Campania se derulează sub numele de „Dai o bară pentru a sprijini o bicicletă” și se referă de fapt la contravaloarea unei asemenea bare, care urmează a fi calculată, astfel încât oamenii să aibă cunoștință despre suma necesară. Suporturile vor fi sudate, vopsite și amenajate de reprezentanți ai acestui grup civil și în general de voluntari.

Ana Sidon

Teme articol: biciclete mars ciclisti piste
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.