ACTUALITATE 15 noiembrie 2012

5,5 milioane de euro pentru Parcul Industrial de la Câmpu Frumos

de Covasna Media | 731 vizualizări

Contractul de finanţare a fost semnat joi

Macheta Parc industrial Campu Frumos 2012

Autoritățile locale din Sfântu-Gheorghe au semnat joi contractul de finanțare pentru Parcul Industrial de la Câmpu Frumos, valoarea acestuia fiind de aproape 24,6 de milioane de lei.  Contractul a fost semnat de către primarul Antal Árpád și directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Simion Creţu, potrivit căruia contractul semnat ieri este cel de-al 11 pentru care muncipiul Sfântu Gheorghe a primit finanțare.

Primarul Antal Árpád a declarat că Parcul se va întinde inițial pe cele 17 hectare disponibile în prezent, urmând ca apoi să se extindă până pe cel puțin 50 de hectare, așa cum este normal pentru un parc industrial al unei țări europene.

„Pentru Sfântu Gheorghe, Parcul Industrial de la Câmpu Frumos este un proiect foarte important și am convingerea că va contribui la o viață mai bună a locuitorilor. Acest Parc vine în întâmpinarea uneia dintre obligațiile pe care le au autoritățile locale – facilitarea creării locurilor de muncă. Din păcate, politica tuturor guvernelor de după 1989 a transformat țara într-una asemănătoare țărilor sud-americane, unde distanța dintre cei bogați și cei săraci este tot mai mare. Întotdeauna am zis că raportul dintre politicile sociale și crearea locurilor de muncă este incorect, deoarece pentru fiecare leu cheltuit pe ajutoare sociale statul mai cheltuie încă trei lei, pe când pentru fiecare leu investit în locuri de muncă statul primește alți trei lei (...). Prin urmare, semnarea acestui contract este un moment fericit pentru noi, mai ales că pentru viitor intenționăm transformarea municipiului Sfântu Gheorghe în pol de dezvoltare, ceea ce va face posibilă dezvoltarea împreună cu localitățile învecinate”, a declarat primarul Antal Árpád.

Autoritățile locale au mai punctat că înființarea Parcului va determina o viață mai bună inclusiv pentru cei care locuiesc la Câmpu Frumos, astfel că oamenii nu doar că vor găsi de lucru aproape de casă, dar și prețul locuințelor de acolo s-ar putea să crească.

Semnare contract Parc Industrial Campu Frumos noiembrie 2012

Simion Crețu a lăudat autoritățile din Sfântu Gheorghe pentru determinarea cu care depun proiecte și a apreciat de asemenea implicarea pe proiecte a Consiliului Județean Covasna, arătând că s-a încercat acoperirea unei arii diverse prin aceste proiecte: de dezvoltare, infrastructură, sociale, cultură, sănătate ș.a.

Potrivit lui Simion Crețu, la nivelul ADR s-au contractat până acum 362 de proiecte în valoare de 400 de milioane de euro, 50 dintre acestea aparținând autorităților din județul Covasna, cu o valoare de 73 de milioane de euro, dintre care 50 de milioane euro reprezintă sume nerambursabile.

O nouă șansă la termoizolare

În ceea ce privește alte proiecte ale ADR Centru, Simion Crețu a arătat că Agenția va lansa pe 3 decembrie un program de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe; proiectul este unul pilot, va avea un buget de 22,1 milioane de euro și se va adresa strict municipiilor reședință de județ, prin urmare Sfântu Gheorghe va putea depune documentație. Primarul Antal Árpád a arătat însă că autoritățile au experiențe neplăcute în ceea ce privește programele de termoizolare (celebrele cazuri în care au fost „între ciocan și nicovală” în relația cu constructorii și asociațiile de proprietari – cărora nu li s-a cerut depunerea completă a banilor în conturi, ceea ce a generat un val de datorii și întârzieri ale lucrărilor).

„În principiu am dori să participăm la proiect, dar doar cu alte reguli ale jocului în ceea ce privește asociațiile de proprietari”, a punctat Antal Árpád.

ADR – proiecte pentru romi

Un alt proiect al ADR se referă la situația romilor, iar proiectele ar intra în finanțarea 2014-2020. Simion Crețu a arătat că în acest caz sunt necesare studii preliminare, care să arate în primul rând numărul cel mai aproape de realitate al romilor (deoarece foarte mulți nu s-au declarat la Recensământ, ceea ce face imposibilă accesarea de programe destinate lor), dar și date referitoare la condițiile de trai, cultură, acces la sănătate.

„Vorbim despre finanțarea unor proiecte pentru clarificarea situației romilor, dorindu-ne protecție socială pentru ei, cristalizarea situației locative – mulți stau în construcții neautorizate, pe terenuri care nu le aparțin. S-au realizat până acum 17 studii și tot mai sunt necesare, pentru că dacă vrem să rezolvăm problema și tindem la incluziune, atunci trebuie să știm exact cu ce avem de-a face”, a punctat Simion Crețu, arătând că autoritățile locale vor fi partenerii și colaboratorii direcți în aceste proiecte.

(www.monicavajna.wordpress.com)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.