ACTUALITATE 28 noiembrie 2023

40 de tineri polițiști, primiți la IPJ Covasna

de Covasna Media | 2902 vizualizări

Inspectoratul de Poliție Județean Covasna a întâmpinat marți, 28 noiembrie, 40 de absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr’’ din Câmpina, care se alătură colectivului instituției.

Tinerilor le-a fost adresat un mesaj de bun venit din partea conducerii inspectoratului, fiind subliniată importanța valorilor polițienești, precum munca în echipă, colegialitatea, disciplina, dedicarea, profesionalismul, fermitatea și imparțialitatea în contextul interacțiunilor cu cetățenii.

Repartizarea pe posturi s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, ținând cont de situația operativă și raportat la nevoile fiecărei structuri.

Cei 40 de tineri își vor desfășura activitatea preponderent în structurile de ordine publică, atât în mediul urban, cât și în cel rural, dar și rutieră și criminalistică. 

La debutul în carieră, aceștia vor parcurge o perioadă de tutelă profesională, sub îndrumarea unui tutore, desemnat din rândul polițiștilor cu experienţă, care îi va sprijini în activitate.

Au fost inspirați de modelele din familie, de respectul și autoritatea pe care le impune uniforma sau, pur și simplu, au fost mânați de dorința de a ajuta comunitatea din care fac parte și au devenit polițiști...

MULT SUCCES!

Sursa: COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE AL IPJ COVASNA

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.