ACTUALITATE 9 decembrie 2024

165 de bărbaţi au participat la programul de screening gratuit pentru depistarea cancerului de prostată

de Agerpres | 567 vizualizări

Peste 160 de bărbaţi din judeţul Covasna au beneficiat de screening gratuit pentru depistarea cancerului de prostată, în cadrul unei campanii organizate recent de către Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Sfântu Gheorghe.

Campania s-a adresat bărbaţilor de peste 45 de ani, neaflaţi în evidenţă medicală cu afecţiuni urologice, iar în urma testelor au fost depistate cinci cazuri suspecte de cancer de prostată.

„Programul de screening de cancer de prostată s-a finalizat, 165 de persoane au beneficiat de examen medical. Rezultat: 5 cazuri suspecte de cancer de prostată, investigaţiile şi examenele suplimentare sunt în derulare. Totodată şi boli renale au fost depistate în timp util”, au scris reprezentanţii spitalului pe pagina de Facebook.

Printre cei care au participat la screening s-au numărat şi 13 bărbaţi fără adăpost, găzduiţi de Azilul de noapte din Sfântu Gheorghe administrat de Serviciul de Ajutor Maltez.

„Acest lucru dovedeşte că împreună putem ajunge chiar şi la cei mai vulnerabili şi îi putem ajuta să rămână sănătoşi (...) Suntem încântaţi de faptul că în fiecare an din ce în ce mai multe persoane se prezintă la screening şi acest lucru dovedeşte că oamenii devin mai conştienţi”, au adăugat reprezentanţii spitalului.

Anul trecut, mai mult de jumătate dintre cei 106 bărbaţi care au participat la o campanie similară organizată de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe au fost diagnosticaţi cu adenom de prostată, iar trei au fost suspecţi de cancer de prostată.

Potrivit specialiştilor, cancerul de prostată este a doua cea mai frecventă afecţiune oncologică în rândul bărbaţilor cu vârste de peste 50 de ani, după cancerul de plămâni, şi afectează 1 din 7 bărbaţi.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.