ACTUALITATE 23 mai 2019

(Update) Mort în Lacul de la Pădureni

de Iulia Drăghici - Taraș | 1706 vizualizări

Cadavrul a fost preluat de Medicina Legală pentru efectuarea necropsiei

Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 50 de ani a fost scos joi din apele Lacului de la Pădureni, după 3 ore de căutări, de scafandrii militari. Nu se știe încă dacă este vorba despre vreun accident sau sinucidere. Polițiștii fac verificări, însă din primele cercetări nu sunt suspiciuni care să ducă la ideea comiterii vreunei infracțiuni.

Nu au fost descoperite urme de violență pe corpul bărbatului. Urmează să facem verificări să vedem ce s-a întâmplat, circumstanțele în care s-a produs decesul. Dar, din primele cercetări, nu sunt suspiciuni că s-ar fi comis vreo infracțiune. Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină legală Covasna, în vederea efectuării necropsiei”, a declarat, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Tolvaj – Marin.

Apelul la 112, care descria situația unei persoane posibil înecate, a fost făcut de familia bărbatului. Pompierii și paramedicii militari din cadrul ISU Covasna au preluat misiunea și l-au căutat pe bărbat cu ajutorul a doua bărci pneumatice. Căutarea s-a încheiat după 3 ore.

La sfârșitul anului trecut, un caz similar a fost anunțat prin numărul unic de urgență. Salvatorii au făcut căutări timp de mai multe zile, însă fără rezultat. Cadavrul bărbatului, în acest caz, a fost găsit într-o pădure, la câteva luni distanță.

Că Lacul de la Pădureni ia prea multe vieți a demonstrat-o totuși situația de vara trecută, când un tânăr de doar 18 ani a murit înecat. Tot atunci, un bărbat de 27 de ani a fost scos la mal de pompieri și salvat.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.