ULTIMA ORĂ 15 ianuarie 2014

Protecţia Consumatorilor cheamă în instanţă băncile care nu renunţă la clauzele abuzive

de Covasna Media | 599 vizualizări

Se anunţă zile negre pentru bănci, iar clienţii cu împrumuturi pot spera din nou că vor scăpa de clauzele abuzive. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor deschide procese pe bandă rulantă împotriva instituţiilor de credit care nu au renunţat la astfel de clauze. Cele mai multe sesizări sunt pentru perceperea comisionului de risc, dar şi cu privire la modul în care se calculează dobânda.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are în acest moment pe rol zece acţiuni în instanţă împotriva băncilor. Potrivit noilor norme, ANPC se poate autosesiza şi poate acţiona în instanţă băncile care nu au renunţat la clauzele abuzive.

În cazul unei hotărâri judecătoreşti favorabile clientului, banca e obligată să elimine clauzele constatate ca fiind abuzive atât din contractele în derulare cât şi din cele viitoare. Până acum, ANPC a câştigat de cinci ori mai multe procese decât a pierdut în disputele cu băncile.

De asemenea, o asociaţie a consumatorilor poate acţiona banca în justiţie, dacă are statut juridic şi minim 3.000 de membri.

(digi24.ro)

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.