ULTIMA ORĂ 6 februarie 2014

Premieră în justiţia din România: primii arestaţi la domiciliu

de Covasna Media | 527 vizualizări

Judecătorii au decis măsura arestului la domiciliu pentru trei persoane. Hotărârile - în baza noului Cod Penal - sunt primele de acest gen din justiţia din România.

Una dintre decizii vizează un bărbat arestat preventiv în luna ianurie, pentru tăinuire. Ulterior, avocaţii săi au făcut o solicitare către instanţă şi au cerut eliberarea sub control judiciar. Cererea a fost însă respinsă. Instanţa Judecătoriei Buftea a dispus înlocuirea arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.

Bărbatul nu poate pleca din casa în care locuieşte, nu poate lua legătura cu părţile din dosar şi va fi supravegheat de un poliţist de la Poliţia Ilfov.

Singura condiţie în care el poate părăsi locuinţa este cea în care trebuie să se prezinte la Parchet sau la instanţă, la termenele de judecată.

Bărbatul ar trebui să fie supravegheat prin GPS şi să aibă o brăţară de monitorizare, dar aceste brăţări nu sunt disponibile.

Și Curtea de Apel Alba Iulia a luat măsura arestului la domiciliu în cazul a doi inculpați cercetați pentru inițiere și aderare la grup infracțional organizat.

Numele lor apar în dosarul în care este cercetat Cristian Litera, interlopul pe care l-ar fi protejat fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, Traian Berbeceanu.

Măsura arestului la domiciliu a fost introdusă în noul Cod Penal, fiind una dintre reglementările care au stârnit nemulţumiri. Arestul la domiciliu înlocuieşte interzicerea plecării din localitate sau din ţară.

Poliţiştii şi judecătorii cred că va fi greu de aplicat pentru că nu există personal. Polițiștii ar trebui să îi supravegheze pe arestaţii la domiciliu şi pe inculpaţii eliberaţi pe cauţiune, pentru ca ei să nu influenţeze victimele sau martorii din dosarul în care sunt acuzaţi.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.