STIREA ZILEI 5 martie 2019

Peste 50% din câinii capturați la Sfântu Gheorghe anul trecut au fost adoptați

de Iulia Drăghici - Taraș | 505 vizualizări

Din cei 413 câini care au ajuns în 2018 la adăpostul de la Câmpu Frumos, 264 și-au găsit familii

De la viața chinuită trăită pe străzi, mai bine de jumătate dintre câinii comunitari capturați în Sfântu Gheorghe găsesc traiul pe care îl merită, în familii iubitoare. Statistica adăpostului de la Câmpu Frumos arată că în 2018 din cei 413 câini aduși aici direct de pe străzile reședinței de județ, 264 au fost adoptați, jumătate dintre aceștia fiind chiar trimiși peste hotare. Mai rămân însă alte aproape 160 de suflete pregătite să primească o nouă șansă și să dea, în schimb, un infinit de iubire.

De toate taliile și culorile, cu ochi negri sau unii chiar albaștri, cu botul lung sau scurt, cu blana mare sau mică, bătrânei sau puiuți. Pe cât de diferiți, pe atât de asemănători sunt câinii de la adăpostul de la Câmpu Frumos, pentru că par a dori același lucru: să aibă o casă și o familie a lor.

Nu pot să vorbească în cuvinte înțelese de oameni, dar reacțiile lor spun mai multe decât vorbele. Sunt fericiți să te vadă, deși nu te cunosc și nu te-au văzut niciodată în întreaga lor existență. Se uită în adâncul sufletului tău și știu că și tu, ca și ei, cauți o viață lipsită de chinuri și griji. Unii, mai sociabili, chiar întind botul prin plasa de sârmă până acolo unde pot să îți atingă mâna caldă. Iar când în sfârșit reușesc, se topesc parcă de dragul tău, un străin ajuns, dintr-un joc al sorții, în fața cuștii. De la bucurie la extaz e doar o atingere pentru acești câini, care tot din vina iresponsabilității omenești au ajuns să-și trăiască zilele într-un padoc de scânduri, cu gard de plasă. Cheia ruperii destinului chinuit stă însă tot în puterile oamenilor care au voința și posibilitatea de a adopta.

Beneficiile adopției din adăpost

La Câmpu Frumos în prezent trăiesc aproape 160 de animale adunate de pe străzile municipiului Sfântu Gheorghe, înghesuite în cele 105 boxe existente la adăpost. Toți sunt disponibili să fie luați acasă.

„Cine dorește să adopte un câine, vine aici, studiază și încercăm și noi să dirijăm oamenii în funcție de preferințe. Oamenii vin aici cu diferite concepții și pretenții. Dar noi îi studiem prin niște întrebări pe care le punem: unde dorește să îl țină, pentru ce vrea să îl ia, cum arată locația, dacă are copii. Atunci propunem un câine care se adaptează și care e acceptabil pentru toată familia”, ne-a declarat administratorul adăpostului, Balázsi Csaba de la Tega.

Cei mai mulți dintre adoptatorii de pe plan local sunt persoane din zona municipiului Sfântu Gheorghe care locuiesc la casă, dar vin aici și persoane din zona Baraolt, de exemplu,  a mai spus administratorul. Totodată, acesta a precizat că o parte din câini pleacă și în alte localități din țară, cum ar fi Vrancea.

„E foarte greu să înveți un câine care a crescut pe stradă să stea la bloc. Nu recomandăm”, a mai punctat, totuși, Balázsi Csaba.

Adopția este gratuită, mai spun administratorii, care subliniază că de la adăpost câinele adult trebuie să plece sterilizat, vaccinat și microcipat.

Depinde de preferințele fiecăruia. Sunt unii care sunt atrași de câinii de rasă și atunci mai bine merg la crescătorii sau magazin de animale. Totuși, pentru cei care nu au astfel de preferințe le recomandăm câinii de aici pentru că sunt foarte sufletiști, atașați de stăpân. Câteodată problemele medicale nu sunt atât de mari sau specifice ca la câinii de rasă. Au o rezistență aparte”, ne-a mai spus administratorul adăpostului, Balázsi Csaba.

E foarte bine când se adoptă un câine din adăpost pentru că se mai face loc pentru cei care încă sunt pe străzi. E bine și pentru că acești câini, care de multe ori stau foarte mult timp în adăpost, că li se oferă un cămin stabil și iubire. Până la urmă și câinii merită o viață mai bună. Nu e vina lor că au ajuns pe străzi. Iar cei care iau câinii din adăpost au și alte avantaje, ca cele că animalele sunt deja vaccinate, sterilizate, microcipate. Altfel, doar sterilizarea costă cel puțin 300 de lei. Oricum, cel mai important e că așa ajută un suflet. Părerea mea e că e exact la fel ca la copiii din orfelinat. Așa e și la câini. Trebuie să îl iei, să ai răbdare, să îl înveți lucruri. Eu așa văd”, ne-a spus președinta Asociației pentru câini fără stăpân AMY, Pora Kinga.

Jumătate dintre câinii adoptați pleacă în străinătate

Din cei peste 260 de câini care anul trecut și-au găsit o familie, jumătate au părăsit granițele țării, în state unde fenomenul câinilor comunitari a fost eradicat de ani buni.

Câinii pleacă în străinătate la asociații și familii care vor să ne ajute. De asemenea, știu că în unele țări proprietarii câinilor de rasă trebuie să plătească taxe, pe când cei cu câini adoptați nu. Oricum, pentru noi e important că ei vin și adoptă de aici”, ne-a mai spus Pora Kinga.

„Din fericire, putem să spunem că procentajul adopției față de capturare trece de 53%. Cred că anul trecut a fost când au plecat cei mai mulți câini în străinătate. (...) E un număr foarte bun. Dacă socotim că peste jumătate dintre câinii care au intrat în adăpost și-au găsit stăpân, e foarte bine. Noi sperăm și asta încercăm și lucrăm ca procentul să fie cât mai mare. Încercăm să promovăm cât mai mult. Numărul acesta pe noi ne încurajează”, a explicat și Balázsi Csaba.

Problema câinilor comunitari, încă prezentă la Sfântu Gheorghe

Spre deosebire de Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe încă se luptă să pună capăt fenomenului câinilor vagabonzi care trăiesc liberi pe străzile reședinței de județ. Lupta autorităților pare una cu morile de vânt, dat fiind faptul că, statistic vorbind, în 2017 au fost aduși în adăpost 650 de câini și în 2018 alți peste 400 și mai sunt câini care își duc veacul prin gunoaiele dintre blocuri.

„E greu de estimat câți mai sunt. Sunt anumite cazuri, mai ales în perioada de reproducere, când stăpânii dau drumul animalelor pe străzi, ca să umble, să nu strice gardul, să nu sape. Și atunci îi mai lasă „să tragă o fugă”, cum s-ar zice. Atunci e greu. Nu pot să zic nici estimativ câți mai sunt. De ordinul zecilor, cred. În ultimii ani, tendința a fost să capturăm cât mai mulți ca să nu mai fie problema că oriunde mergi în oraș să vezi haite întregi. Că eventual mai apare câte unul sau doi într-o anumită zonă, și pe ăia încercăm să îi capturăm, dar nu mai e populația de câini vagabonzi care era acum 4, 5 ani. Cred că se observă și în oraș”, ne-a spus administratorul adăpostului, Balázsi Csaba.

Tot statistica adăpostului mai arată și că anul trecut au fost eutanasiați mai puțini de 10 câini. Potrivit administratorului, în aceste cazuri decizia s-a luat fie pe caz de boală netratabilă sau foarte costisitoare, greu de suportat pentru adăpost, ori în cazul câinilor foarte agresivi, care pun în pericol viața îngrijitorilor.   

Voluntariat și la curățenie, nu doar la joacă

Adăpostul de câini de la Câmpu Frumos este deschis zilnic vizitatorilor și persoanelor dornice să adopte, de luni până vineri, între orele 09:00 – 16:00, dar și în weekend, sâmbăta și duminica, între orele 10:00 – 14:00.

Acest interval poate fi utilizat de iubitorii de câini chiar pentru ore de voluntariat, în care pot îngriji animalele, dar le pot și plimba și ajuta să socializeze. Voluntariatul se poate face pe bază de contract de voluntariat, însă înainte de a se realiza formalitățile, administratorii le pun în vedere celor interesați că vor avea de întreprins activități din toată gama îngrijirii câinilor, inclusiv curățenie, nu doar partea de joacă.

Însă oricât de mult sau de puțin timp ai petrece în preajma câinilor de aici, cert este că energia și veselia de a trăi a multora dintre aceștia este molipsitoare și benefică oricărui om, cu atât mai mult iubitorilor de animale. Iar cei care se gândesc să adopte un astfel de câine, trebuie să știe că prin acest gest simplu fac un pact cu destinul, care îi asigură nu doar un protector, ci și un prieten cum rar s-ar găsi, altfel, în rândul speciei umane.  

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.