SPORT 24 septembrie 2010

Sportul școlar din Sfântu Gheorghe în derivă

de Covasna Media | 471 vizualizări

În societatea românească se încearcă niște schimbări majore, să se pună accent pe calitatea muncii efectuate, pe eficientizare, dar procesul este greu și de lungă durată. În sportul școlar din Sfântu Gheorghe nu se mai obțin rezultate notabile și nu se mai întâmplă nimic de foarte multă vreme.

Că schimbarea poate da roade au observat și locuitorii din Sfântu Gheorghe, când au realizat că actualul primar a făcut într-un singur an mult mai multe decât predecesorul lui în 16 ani.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna e neschimbată de mai mult de 16 ani, iar în această perioadă nu se poate mândri decât cu desființarea Clubului Școlar Sportiv (CSS), cu contribuția adusă la decăderea handbalului masculin și feminin, iar lista ar putea continua.

IȘJ a realizat apoi că desființarea nu a fost o idee prea bună și au reînființat Clubul, dar răul a fost deja făcut. Celelalte cluburi școlare sportive au primit între timp baze, și-au construit cămine, cantine, au primit microbuze, iar Clubul din Sfântu Gheorghe a rămas cel mai sărac și neputincios din țară. Din această cauză, nefiind pe picior de egalitate cu celelalte cluburi, nu putem concura cu ele ca de la egal la egal ci pornim mereu cu un handicap.

Pentru a se demonstra și mai mult lipsa de interes a celor care conduc sportul școlar de performanță, când s-a pus problema restrângerii la club s-a decis că trebuie să dispară ore de la catedrele de lupte, gimnastică și atletism tocmai de acolo unde erau cele mai bune rezultate,

forțând astfel plecarea unor profesori valoroși care au obținut totuși rezultate excelente.

Pentru ca disprețul pentru performanță să fie și mai evident, la acordarea gradației de merit de către IȘJ, dintre cei doi profesori specializați pe atletism a fost ales să primească premiu pentru activitatea depusă cel care timp de foarte mulți ani are zero rezultate pe plan sportiv, dar care în schimb a știut să plimbe cu succes hârtiile.

Trebuie să trag un semnal de alarmă – cu această atitudine sportul școlar este deja în colaps și va fi tras înapoi cu mulți ani dacă nu se iau măsuri cât se poate de repede.

Specialiștii susțin în unanimitate că sportul școlar este baza de selecție și rampa de lansare către sportul de performanță. Pe de altă parte sportul școlar de la nivel local trebuie să servească intereselor generale ale județului, ale comunității.

După părerea mea, sportul școlar din județ ar trebui să susțină, să fie principalul furnizor pentru echipa noastră de baschet de succes, astfel încât ne-ar costa mai puțin și pe noi toți. Acest lucru ar fi foarte ușor de realizat dacă cel care este în poziția de decizie ar dori și el. Îmi pun din nou întrebarea: în ce direcție o va lua, oare, sportul școlar din Sfântu Gheorghe?

Profesor CSS Sfântu Gheorghe, Buhlea Mircea Călin

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.