POLITICĂ 11 decembrie 2008

Un nou început în relaţiile interetnice

de Covasna Media | 15 vizualizări
Conducerea PSD Covasna consideră că poziţionarea UDMR în opoziţie în cadrul viitoarei guvernări ar putea însemna un nou început în domeniul relaţiilor interetnice, care s-ar putea îmbunătăţi substanţial. Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat că în acest fel s-ar putea să existe mai mult respect şi toleranţă între cele două etnii, precum şi mai multă deschidere. „Din punct de vedere politic ar fi bine pentru UDMR o perioadă de opoziţie ca să se regenereze pentru că statul la putere atâţia ani te cam strică şi se şi vede aroganţa şi pe plan local a liderilor UDMR, care învăţaţi la putere nu le mai ajunge nimeni la nas (...) Va fi un moment bun pentru ei să-şi facă ordine şi să revină la normalitate, nu le poate face decât bine opoziţia“, a declarat Grama. El a amintit că oferta de colaborare la nivel judeţean, în scopul dezvoltării şi atragerii investitorilor, rămâne valabilă astfel încât şi maghiarilor şi ...

Conducerea PSD Covasna consideră că poziţionarea UDMR în opoziţie în cadrul viitoarei guvernări ar putea însemna un nou început în domeniul relaţiilor interetnice, care s-ar putea îmbunătăţi substanţial. Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat că în acest fel s-ar putea să existe mai mult respect şi toleranţă între cele două etnii, precum şi mai multă deschidere. „Din punct de vedere politic ar fi bine pentru UDMR o perioadă de opoziţie ca să se regenereze pentru că statul la putere atâţia ani te cam strică şi se şi vede aroganţa şi pe plan local a liderilor UDMR, care învăţaţi la putere nu le mai ajunge nimeni la nas (...) Va fi un moment bun pentru ei să-şi facă ordine şi să revină la normalitate, nu le poate face decât bine opoziţia“, a declarat Grama. El a amintit că oferta de colaborare la nivel judeţean, în scopul dezvoltării şi atragerii investitorilor, rămâne valabilă astfel încât şi maghiarilor şi românilor din Covasna să le fie bine. În opinia liderului socialdemocrat, excluderea UDMR de la guvernare nu are nicio conotaţie etnică, aşa cum a spus un lider al Uniunii, ci este vorba de o chestiune pur politică şi absolut normală. „Ce rost are UDMR într-o coaliţie dintre două partide care for mează 70%. Trebuie să existe o opoziţie şi o putere, chestiunea cu UDMR este clară. Au fost 4 ani la guvernare, este normal ca din punct de vedere politic să urmeze o alternanţă şi să fie în opoziţie”, a afirmat Horia Grama. Acesta a completat că reprezentanţii comunităţii maghiare nu vor fi „abandonaţi“ în lipsa Uniunii din fotoliile guvernării, şi există legi, forme de autonomie culturală, de păstrare a identităţii care se respectă şi nu se poate pune în niciun caz problema de „asuprire” a comunităţii maghiare. „Singurul lucru care se întâmplă este că îşi pierd ciolanul cei de la UDMR, dar în judeţ s-ar putea să fie mai bine peste 4 ani“, a mai spus preşedintele PSD Covasna.

Ana Sidon

Teme articol: UDMR PD-L PSD opozitie guvernare
Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
milut, 11 decembrie 2008
si zaharul cand este prea mult devine amar ,asa si cu udmr a inceput sa puta
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.