POLITICĂ 27 mai 2009

UDMR continuă protestele

de Covasna Media | 14 vizualizări
Reprezentanţii Uniunii îşi apără în continuare directorii „decapitaţi“

Primarul Antal Arpad (UDMR) a anunţat ieri că Uniunea continuă acţiunile de protest împotriva schimbării directorilor maghiari din fruntea deconcentratelor, o primă acţiune de acest gen fiind programată mâine dimineaţa în faţa Prefecturii Covasna. „Nu ne oprim aici, nu vom accepta să fie decapitaţi şefii instituţiilor şi noi să stăm cu mâinile în sân şi să privim cum ne sunt schimbaţi oamenii şi sunt puşi în locul lor oameni mult mai

Reprezentanţii Uniunii îşi apără în continuare directorii „decapitaţi“

Primarul Antal Arpad (UDMR) a anunţat ieri că Uniunea continuă acţiunile de protest împotriva schimbării directorilor maghiari din fruntea deconcentratelor, o primă acţiune de acest gen fiind programată mâine dimineaţa în faţa Prefecturii Covasna.

„Nu ne oprim aici, nu vom accepta să fie decapitaţi şefii instituţiilor şi noi să stăm cu mâinile în sân şi să privim cum ne sunt schimbaţi oamenii şi sunt puşi în locul lor oameni mult mai puţin pregătiţi, mult mai neprofesionişti. O să se vadă foarte clar în viitorul apropiat cât de pregătiţi sunt noii directori faţă de cât de pregătiţi erau vechii directori care au fost schimbaţi”, a declarat primarul Antal Arpad.

El a subliniat că UDMR va continua protestele, iar joi la ora 10 în faţa Prefecturii Covasna reprezentanţii Uniunii vor susţine o conferinţă de presă pe tema deconcentratelor.

Winkler crede că vor fi mii de procese din cauza ordonanţei

Europarlamentarul UDMR Winkler Iuliu, care a fost prezent ieri în Sfântu-Gheorghe, consideră că ordonanţa deconcentratelor impusă de Guvern va atrage după sine sute sau chiar mii de procese în cazul celor care au fost înlăturaţi din funcţii. Pe de altă parte, există posibilitatea ca ordonanţa să fie respinsă de Parlament şi lucrurile să revină la normal, însă cu păstrarea efectelor asupra celor deja schimbaţi, mai spune el.

„Aceste procese evident că în justiţia din România mi-e imposibil să dau vreo previziune despre ce soartă vor avea ele, dar probabil că vor fi dintre acele procese care se vor prelungi ani de zile şi se va practica tactica exasperării vis-a-vis de cei care le iniţiază, pentru că actul de justiţie din păcate nu este rapid”, a declarat Winkler Iuliu.

În opinia acestuia, ordonanţa ar putea urma două trasee, respectiv fie va fi „înfundată” într-un sertar al Parlamentului sau al unei comisii, fie va urma calea parlamentară şi va fi respinsă intrând în vigoare legea care era în vigoare înainte, dar faptul rămâne consumat pentru că oamenii au fost înlăturaţi din funcţii.

„Acesta este cinismul actualei ordonanţe, pentru că este totuşi prima schimbare de Guvern după ce România a devenit membru al UE, de la începutul anilor ‘90 erau practicate însă nici atunci cu acest rezultat etnic atât de acut”, a mai spus Winkler.

Potrivit acestuia, ceea ce se întâmplă în materie de politizare a funcţiilor de conducere din deconcentrate este fără precedent în ultimii 60 de ani, şi a caracterizat acest fenomen nu doar „revoltător“ şi „dureros“, ci şi „ilegal“ şi „antieuropean“.

Ana Sidon

Teme articol: UDMR directori deconcentrate
Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Cosmin, 2 iunie 2009
Vali, 1."Ca candidat" nu ma vei gasi niciodata pentru ca nu ma patez intrand in politica din Romania. 2. De asemenea, nu o fac si din cauza oamenilor din aceasta zona, care in proportie de 90 % citeste integral
Vali, 2 iunie 2009
Cosmin si Marius... Tare as fi curios ce primar mi-ati arata care si-a prezentat un raport de realizari dupa 1 an, va astept sa-mi citati pe acesti primari... (desigur sa nu fie de alta etnie, ca citeste integral
Marius, 1 iunie 2009
Orice primar decent si de bun simt ar prezenta raportul de activitate la implinirea fiecarui an de mandat. A trecut un an domnule Antal, nu am auzit nici macar sa ai intentia sa prezinti public citeste integral
Cosmin, 1 iunie 2009
Desi vroiam sa tratez cu acelasi "respect" articolul de mai sus, la fel ca si ceilalti cititori, nu ma pot abtine sa nu scriu cateva vorbe. Primarul acesta devine din ce in ce mai vocal. Poate se citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.