POLITICĂ 15 aprilie 2011

Theodor Paleologu, candidat la preşedinţia PDL: „Covasna: O organizaţie pe gustul meu!”

de Monica Vrânceanu | 18 vizualizări
Deputatul democrat-liberal Theodor Paleologu a cerut sprijinul filialei PDL Covasna pentru susținerea moțiunii "Privind spre viitor", pe care a depus-o la începutul acestei săptămâni odată cu candidatura sa la șefia PDL. Aflat ieri la Sfântu-Gheorghe, Theodor Paleologu a declarat că are nevoie de sprijinul filialei PDL Covasna pentru a putea continua cursa pentru președinția PDL, conform statutului partidului având

Deputatul democrat-liberal Theodor Paleologu a cerut sprijinul filialei PDL Covasna pentru susținerea moțiunii "Privind spre viitor", pe care a depus-o la începutul acestei săptămâni odată cu candidatura sa la șefia PDL.

Aflat ieri la Sfântu-Gheorghe, Theodor Paleologu a declarat că are nevoie de sprijinul filialei PDL Covasna pentru a putea continua cursa pentru președinția PDL, conform statutului partidului având nevoie de avizul a zece filale județene.

„Am găsit organizaţia Covasna puţin atipică, dar absolut pe gustul meu şi apreciez foarte mult felul în care se discută aici. Într-o campanie, cel mai frumos este contactul uman și poate că dacă n-aş fi pornit în această cursă nu l-aș fi cunoscut nici pe Dan Manolăchescu  şi nici pe ceilalți membri ai organizației. Nu este o filială foarte mare, dar tocmai asta permite contactul direct, astfel că am putut sta de vorbă cu fiecare” a declarat Theodor Paleologu, arătând că întânirea cu cei din PDL Covasna constituie un plus prin însăși producerea sa.

Theodor Paleologu a arătat că în cursa pentru șefia PDL are o abordare modestă, deoarece nu are nimic de pierdut ci numai de câștigat. Referindu-se la o situație ipotetică, în care nu ar candida pentru conducerea PDL, Paleologu a arătat că îi apreciază foarte mult pe cei doi contracandidați ai săi, Emil Boc și Vasile Blaga.

În ceea ce privește modul în care județul Covasna este perceput la București, Theodor Paleologu a declarat că există multe prejudecăți în acest sens și a arătat totodată că ar fi bine ca parlamentarii și oamenii politici din Capitală, dar și cei din alte zone, să vină mai des în județul Covasna, pentru a înțelege exact și fără erori cum este această zonă.

 

Limită financiară pe campaniile electorale

Trecând la conținutul moțiunii "Privind spre viitor", Theodor Paleologu a arătat că aceasta începe referindu-se la costurile excesive ale campaniilor electorale, costuri care explică parțial lipsa de participare la vot și în general dezinteresul față de politică. Astfel, Paleologu este de părere că ar trebui să existe o limitare foarte drastică a cheltuielilor în campaniile electorale, astfel încât acestea să nu sfideze situația alegătorilor care trăiesc din câteva sute de lei lunar. Deputatul este de părere că mash-urile (panouri uriaşe pe clădiri) electorale ar trebui interzise, ele fiind ”o rușine”, în vreme ce afișele electorale ar trebui limitate în ceea ce privește dimensiunile. ”Cheltuielile excesive de campanie sunt marele bulevard al corupției politice în România”, a punctat Paleologu pe acest subiect.

 

O nouă lege pentru sponsorizări și mecenat

Fost ministru al Culturii, Theodor Paleologu s-a referit și la ultimele evenimente din acest domeniu, în care manuscrisele unuia dintre cei mai importanți filosofi români, Emil Cioran, au trebuit să fie cumpărate într-o licitație pentru a ajunge în România.

”Este foarte greu pentru Ministerul Culturii să participe la o licitație - dinamica în acest caz e una foarte rapidă, căreia un minister nu-i poate face față. Ar fi fost de dorit ca Ministerul să găsească suficienți bani, încă de la finele mandatului meu, pentru a putea cumpăra direct de la Eleonora Cioran acele manuscrise. Dar înainte de angajarea unor fonduri trebuie analize serioase, inclusiv pe aspecte legale. Pe de altă parte, din câte am înțeles, e vorba de mai multe manuscrise decât cele aflate în posesia Eleonorei Cioran, nu se știe cine e beneficiarul licitației... Ceea ce e îmbucurător este însă că s-a găsit un om de afaceri care să cumpere aceste manuscrise, chiar dacă Statul este lent și greoi în astfel de chestiuni - deoarece nu este o noutate că Statul nu are destui bani pentru cultură, știm asta de 20 de ani”, a explicat Theodor Paleologu.

Pornind de la aceste aspecte, deputatul democrat-liberal a arătat că în moțiunea sa a acordat o importanță deosebită necesității unei legi a mecenatului și sponsorizării, o lege care să pună în contact real eventualii meceni cu oamenii de cultură.

”Foarte adesea, oamenii de cultură nu știu prea bine cum să ceară bani de la oamenii de afaceri. De asta, lucrurile ar trebui privite mai profund din interior, pentru a vedea cum îi e mai convenabil unei societăți să sponsorizeze, să se se pună în valoare prin cultură”, a spus Theodor Paleologu, care crede că este absolut necesară creșterea bugetului Ministerului Culturii, ce reprezintă în prezent 0,12% din PIB.

În ceea ce privește municipiul Sfântu-Gheorghe și modul în care municipiul face impact la nivel național pe cultură, Theodor Paleologu a declarat că Teatrul Andrei Mureșanu, prin spectacolele produse de regizorul Radu Afrim, este principala instituție culturală care a dus renumele orașului peste tot în țară.

 

Liderul PDL Covasna: „Ne-am regăsit în idei, spirit şi valori”

Preşedintele PDL Covasna, Dan Manolăchescu, constată că: „Aerul de prospeţime pe care îl aduce Theodor Paleologu în această campanie internă este extraordinar. Mi-a reamintit că te poţi lupta şi pentru principii, nu neapărat pentru victorie. Cred că ne-am regăsit în multe idei, în spirit şi valori şi de aceea sunt convins că domnul Paleologu va „fura” câteva voturi şi din organizaţia Covasna”.

Biroul Permanent Judeţean al PDL, convocat ieri după-amiază la Zagon, a avizat candidatura lui Theodor Paleologu cu 35 de voturi ”pentru” şi unul împotrivă.

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
eugen, 17 aprilie 2011
Pentru ca statul Roman sa intre in posesia manuscriselor marelui Emil Cioran trebuia ca dl. ministru sa faca demersuri in acest sens.Daca a asteptat o pleasca...ea a venit.Castigatorul licitatiei le citeste integral
ionel, 15 aprilie 2011
Nu cred ca Paleologu are sanse printre smecherii din PDL, dar da bine un om de cultura in batatura, nu?
Cititor, 15 aprilie 2011
Unde pot sa citesc motiunea “Privind spre viitor”, dl fost ministru? Iar despre limitele financiare ale campaniilor electorale ar fi mai bine ca organele abilitate ale statului sa ne informeze. citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.