POLITICĂ 21 iulie 2013

PSD solicită liberalilor să-şi exprime nemulţumirile în interiorul USL

de Agerpres | 28 vizualizări

Conducerea PSD Covasna le cere liberalilor covăsneni să-şi exprime nemulţumirile legate de coabitare în interiorul USL, arătând că în ultima perioadă aceştia le-au făcut o serie de reproşuri şi acuzaţii prin intermediul mass-media.

“Atrag atenţia domnului Obreja (preşedintele PNL Covasna - n.r.) că suntem într-o coaliţie şi dacă sunt nemulţumiri cred că e cazul să le discutăm în interiorul USL înainte să le aruncăm în presă (...) Ar fi bine să-şi facă ordine în organizaţie şi să nu mai corespondăm prin presă. Eu am fost mereu disponibil pentru dialog”, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul PSD Covasna, deputatul Horia Grama.

Acesta s-a arătat nemulţumit de faptul că preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, le-a reproşat social-democraţilor că nu au invitat liberalii la dezbaterea pe tema proiectului de regionalizare, desfăşurată recent la Balvanyos, dar şi că o menţin în funcţie pe şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, Keresztély Irma, numită de UDMR în urmă cu ani de zile.

Grama a subliniat că dezbaterea a fost organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi a fost publică, prin urmare putea participa orice persoană interesată de subiect.

“Nu noi ne-am ocupat de organizare, ci Ministerul Dezvoltării, prin intermediul unei firme, şi Consiliul Judeţean Covasna. Nici eu nu am avut invitaţie scrisă, dar ştiam de această dezbatere de la ministrul Liviu Dragnea, aşa că m-am dus şi am luat şi pe alţii cu mine. Vreau să subliniez că cine a avut interesul să vină şi a avut ceva de spus nu a întâmpinat oprelişti. (...) Nu cred că protestatarii aflaţi acolo (Partidul Civic Maghiar şi Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania care au organizat o manifestaţie pro autonomie - n.r.) au fost invitaţi de cineva să participe (...) Sigur, organizarea putea să fie mai bună, să fie transmise invitaţii mai multor segmente, şi politice şi civice, nu doar administrative, dar repet a fost o dezbatere publică şi nimeni nu a avut vreo interdicţie de a participa”, a spus Horia Grama.

Cât priveşte demiterea inspectorului şcolar general Keresztély Irma, cerută de PNL Covasna, Horia Grama a declarat că în urma negocierilor locale acest post a revenit liberalilor, prin urmare ei sunt cei care trebuie să o schimbe dacă sunt nemulţumiţi de prestaţia profesională a acesteia.

În replică, preşedintele PNL Covasna, senatorul Marius Obreja, a declarat pentru Agerpres că susţine “în spiritul lor” afirmaţiile colegului său de partid Mădălin Guruianu. Obreja a mai spus că este deschis dialogului, ba mai mult consideră că problemele ivite trebuie neapărat lămurite dacă există dorinţa de menţinere a colaborării. “Sunt perfect de acord că trebuie să discutăm problemele, e foarte important să le lămurim, iar noi am avut şi până acum toată disponibilitatea de dialog (...) În plan local sunt o serie de nesincronizări în USL, iar dacă vor persista, deci dacă nu le vom rezolva, personal mă gândesc serios la denunţarea protocolului în Covasna. Repet, dacă persistă aceste probleme nu am nicio temere să pun în discuţie protocolul, evident cu respectarea procedurii, anunţând şefii de la Bucureşti”, a spus Marius Obreja.

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 22 iulie 2013
Halal "coabitare".... De fapt, mare lucru nu face coabitarea voastra de la Sf Gheorghe, decizile se iau la Bucuresti, la Sf Gheorghe auziti si voi ca si noi din presa centrala sau din declaratiile citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.