POLITICĂ 8 noiembrie 2010

Preşedintele PSD Covasna, Horia Grama: UDMR nu va părăsi Guvernul pentru că are interese personale

de Monica Vrânceanu | 5 vizualizări

Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, este de părere că avizul de neconstituţionalitate dat de Curtea Constituţională (CCR) pe asumarea răspunderii Legii Educaţiei de către Guvern este unul corect, aceasta fiind „o lege foarte proastă“.

„Nota de plată a PDL către UDMR“

Horia Grama a declarat că Legea Educaţiei în forma pe care s-a dorit asumarea răspunderii reprezintă „nota de plată a PDL către UDMR“, în vreme ce supărarea UDMR arată că CCR are într-adevăr influenţe politice, ceea ce nu este deloc în regulă. Cu toate acestea, ţinând cont de faptul că CCR s-a mai pronunţat o dată împotriva acestei legi, Horia Grama apreciază că nu se putea ca acum Curtea să se contrazică, deoarece acest lucru i-ar fi erodat credibilitatea.

Refereindu-se la tensiunile apărute în Executiv după avizul de neconstituţionalitate - supărarea UDMR şi eventuala ieşire de la guvernare a acesteia, Horia Grama a arătat că nu crede în plecarea Uniunii din Guvern.

„Nu cred că UDMR va ieşi din Guvern... Dacă voia acest lucru vota Moţiunea PSD - PC - PNL. Există interese personale ale liderilor UDMR de a rămâ ne la guvernare, iar supărarea aceasta de acum nu este decât o tactică prin care ar încerca forţarea mâinii PDL, pentru motivarea electoratului propriu”, a declarat Horia Grama.

În acelaşi context, deputa tul PSD consideră că dacă Guvernul va trece peste hotărârea Curţii şi va merge pe ideea asumării răspunderii, acesta va fi „unul dintre cele mai mari abuzuri“. Astfel, Horia Grama a subliniat că PDL este un partid care sa manifestat mereu trădând – atât PSD cât şi PNL, acum urmând rândul trădării UDMR, pe care o va aduce „până în pragul falimentului politic”.

Referindu-se la declaraţiile liderului UDMR Covasna, Tamas Sandor, potrivit cărora UDMR ar fi obşinut mai multe atunci când a fost alături de PSD, Horia Grama a ţinut să sublinieze că

„UDMR vrea tot mai mult - pornind de la tăbliţe şi folosirea limbii materne în administraţie, ajungem la regionalizare şi separaraea învăţământului”.

„Nu cred că actualele cerinţe ale UDMR ar fi acceptate în PSD, căci practic UDMR ar dori refacerea Dictatului de la Viena prin proiectul regionali zării, în vreme ce la Învăţământ vrea tot o separare mai mare. Oare există maghiar în România care să se poată plânge că nu are acces la propria cultură sau nu poate vorbi în limba maghiară...? Nu cred că România are probleme cu drepturile minorităţilor, iar ceea ce cere UDMR acum sunt deja abuzuri, extreme, mai ales în contextul în care în ultimii 20 de ani UDMR a tot cerut... dar nu a avut nici măcar o acţiune de apropiere a comunităţilor română şi maghiară, ci doar acţiuni de separare a acestora”, a explicat liderul PSD Covasna.

În ceea ce priveşte dorinţa Partidului Civic Maghiar (PCM) de instituire a zilei de 15 martie drept zi liberă oficială în Secuime prin adoptarea unor hotărâri de consilii locale în acest sens, Horia Grama a declarat că această zi „este sărbătorită oricum, deoarece chiar dacă la nivel naţional sunt libere sărbătorile naţionale, la nivel local se sărbătoreşte de ani întregi”.

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
gigi, 9 noiembrie 2010
Grama a pariat ca UDMR va vota motiunea, acum zice ca UDMR nu va iesi de la guvernare. In locul lui m-asi abtine de a mai declara ceva, se pare ca nu prea nimereste.
Cititor, 8 noiembrie 2010
Prea multa discursuri politice. In judetul Covasna nu sunt locuri de munca, nivelul de trai a scazut, somajul a crescut: avem nevoie de distinsii politicieni PDL, UDMR, PSD etc..?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.