POLITICĂ 2 decembrie 2009

Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama: „Este un moment crucial pentru România! Este foarte important să avem un alt tip de preşedinte“

de Covasna Media | 37 vizualizări

Cei doi preşedinţi ai organizaţiilor locale PSD şi PNL Covasna, deputatul Horia Grama şi respectiv Marius Obreja, şi-au unit vocile şi forţele pe plan local pentru a atrage voturi în favoarea candidatului susţinut de Coaliţia din care fac parte – Mircea Geoană – şi implicit pentru desemnarea primarului Sibiului, Klaus Iohannis, în funcţia de prim ministru.

„Acum e clar pentru toată lumea că după cinci ani de mandat al preşedintelui Traian Băsescu, în momentul de faţă avem: o ţară în haos, o Românie fără Guvern, o Românie măcinată de conflicte artificiale între puterile statului, între stat şi societate, precum şi între diferite categorii sociale, o Românie în colaps economic peste care aşa cum vedeţi se suprapune o criză politică ce adân ceşte toate consecinţele acestei crize economice şi pe care actualul preşedinte aţi văzut care a fost capacitatea lui de a rezolva această criză politică”, a spus preşedintele PSD Covasna, Horia Grama.

Moment crucial pentru România

Deputatul PSD a subliniat că Băsescu suferă de un partizanat care nu are nicio legătură cu o ţară democratică, şi prin care pur şi simplu nesocoteşte o majoritate care se formează în Parlament la un moment dat şi prin care a fost propus un candidat de prim ministru mai mult decât viabil – Klaus Iohannis.

„Vrem încă o dată să încercăm prin vocea noastră să atragem atenţia oamenilor şi să îi invităm să vină şi să participe în număr cât mai mare la vot pentru că este un moment crucial şi foarte important pentru România şi mai ales este foarte important să avem un alt tip de preşedinte. În ţara asta e vital să se facă alt tip de politică, pentru că numai din conflicte fără niciun fel de rezultat nu văd unde ajungem într-un an de zile. 2010 va fi absolut la fel de greu poate şi mai greu decât 2009”, a mai spus Horia Grama.

Potrivit deputatului de Covasna, ţara are nevoie „să se aşeze“ şi de o solidaritate socială, de rezolvarea crizei, de pace politică şi un Guvern aşezat, iar acest lucru s-ar putea rezolva prin Klaus Iohannis.

Preşedintele PSD Covasna a mai declarat că Iohannis prin apartenenţa sa la o formaţiune etnică se poate spune că este independent şi poate asigura un echilibru între forţele care intră la guver nare, iar acest lucru ar putea fi soluţia pe termen lung de acum încolo. „S-a dovedit că de fiecare dată când au fost coaliţii la guvernare formate din mai multe partide nu ştiu cum facem că ne certăm, în 6 luni apare dihonia între parteneri. Cred că soluţia Iohannis este una inedită şi care ar putea avea rezultate chiar foarte bune pentru România şi pentru ieşirea din această situaţie economică şi politică în care ne aflăm”, a conchis parlamentarul socialdemocrat. El a mai subliniat că Mircea Geoană este un model de politician care poate să garanteze, prin modul în care a acţionat în politică, că va fi mai bine şi pentru toţi românii şi pentru toţi maghiarii din ţară, dacă el va fi preşedinte.

Intersecţie crucială

Totodată, preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja, consideră că votul din 6 decembrie este un vot de tip referendum – Da sau Nu fără nuanţe – în care cetăţenii au de ales între „nu se mai poate aşa“ şi „haideţi să facem ceva”. „Nu pot să nu observ că domnului Băsescu i-au plăcut foarte mult referendumurile, cunoscându-le şi amintindune de câte ori a avut nevoie de ele în perioada mandatului său, dar am convingerea că pe mâna unui referendum va pierde. Noi acum suntem ca într-o intersecţie în care există două căi – una care nu duce nicăieri, decât în prăpastie, şi cealaltă reprezintă un drum care oricum duce către ceva.

Avem de ales între două persoane care au deţinut înalte funcţii publice în statul român, Băsescu pe cea de preşedinte, dar funcţie pe care a avut grijă să o terfelească în toate modurile posibile, şi dl Geoană, care a deţinut funcţia de ambasador în SUA şi ministru de externe, funcţii de care s-a achitat corect”, a declarat Obreja.

Mesajele pe care le transmit liberalii din judeţ cu această ocazie sunt legate de faptul că liderul lor, Crin Antonescu, este şi acum în campanie, şi prin tot ce vor face sau votul pe care îl vor da, îl ajută şi pe el. Al doilea mesaj este că liberalii nu îşi vor amesteca doctrinele sau principiile cu colegii de la PSD şi UDMR, dar îl vor ajuta pe Mircea Geaonă pe acest proiect al numirii lui Iohannis ca premier, pe proiectul scoaterii ţării din criză şi a intrării în ţara bunului simţ, iar din acest punct de vedere „ne simţim colegi cu dl Geoană“, spune liderul PNL, care completează: „PNL Covasna îşi va ţine cuvântul dat pe aceste proiecte”.

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
eugen, 6 decembrie 2009
Romania se scrie cu R mare!Pentru mine Romania este o tara in care exista pre mult bun simt,in care incap tot felul de domni si beizadele!O palarie prea mare te poate face sa dai in gropi!Fiecare citeste integral
Holospin Ctin, 5 decembrie 2009
Pentru o romanie a bunului simt, pentru o democratie autentica, pentru a evita un stat totalitar, sa iesim cu totii si sa ne exprimam votul nostru pentru o tara care sa ne ofere stabilitate, buna citeste integral
eugen, 4 decembrie 2009
Da, graba strica treaba!Eu m-as bucura sa avem un schimb de idei ,cu ideile noastre,ca sa zic asa,nu cu sloganuri de(oricare) partid rasuflate.Noi chiar nu avem pareri personale?Referitor la da sau citeste integral
Marius, 4 decembrie 2009
Geoana...un prost, atat!
Holospin Ctin, 4 decembrie 2009
Imi cer scuze pentru greselile de mai sus se pare ca intradevar graba strica treaba.
Holospin Ctin, 4 decembrie 2009
Eu respect parerea dumneavoastra domnlu Eugen dar nu o si impartasesc, indiferent de seara de joi 03 dec.2009 Traian Basescu nu mai are nici o sansa de reusita pentru ca el nu mai este acelasi din citeste integral
eugen, 4 decembrie 2009
Dupa seara de joi 03 dec.2009 de la REALITATEA TV cred ca psd cu pnl nu vor numi pe nimeni,ci pd-l cu pnl si udmr vor numi oameni competenti,atit cit vor putea ei fi gasiti la banii care se cistiga in citeste integral
Holospin Ctin, 3 decembrie 2009
Parerea mea este urmatoarea:Este prematur sa condamne cineva PNLul pentru alianta pe care a facut-o cu PSD, rational gandind PNL nu putea fi neutru tinand cont de conjuctura actuala (criza economica, citeste integral
Amalia, 3 decembrie 2009
Rau a ajuns observatorul de cv... v-au platit bine mogulii....va stiam oameni destepti nu care isi vand oanoarea...urat...urat...sustineti-l in continuare pe Geoana...ca praful se alege de voi,mai citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.