POLITICĂ 20 martie 2011

Președintele PSD Covasna: „UDMR ar trebui să excludă din programul său chestiunile referitoare la autonomie”

de Monica Vrânceanu | 10 vizualizări

Liderul PSD Covasna, deputatul Horia Grama, consideră că România ar trebui să interzică, prin legislație, prevederile care fac referire la autonomia pe criterii etnice și se regăsesc în statutul unor organizații non-guvernamentale sau uniuni, inclusiv în statutul UDMR.

Horia Grama a declarat recent că mesajele autonomiste, lansate inclusiv de conducerea Republicii Ungare prin primul ministru și președintele Parlamentului Ungar, au fost unele incitante care au contravenit flagrant Constituției României, reprezentând totodată un atac la Statul Național Unitar.

”În fiecare an sunt transmise, cu ocazia zilei de 15 martie sau cu alte ocazii, mesaje incitatoare şi care ofensează poporul şi statul român şi care contravin în mod flagrant Constituţiei României”, a arătat Horia Grama.

În acest context, Horia Grama a arătat că nici sugestiile referitoare la modificarea Constituției astfel încât să se permită realizarea unor teritorii autonome nu ar trebui  agreate, subliniind că oricum există paragrafe în Constituție care nu pot fi modificate - printre acestea numărându-se faptul că România este Stat Național Unitar și faptul că limba oficială a țării este româna.

”Trebuie atrasă atenția celor din Guvern și celor care au funcții în conducerea Ungariei să nu mai incite la astfel de discuții care atentează la integritatea României. Un demers privind o dezbatere pe această temă şi punerea la punct a chestiunilor care contravin Constituţiei şi aduc ofensă legilor şi populaţiei româneşti trebuie luat în discuţie, mai ales în Parlament. (...) După părerea mea nu ar trebui să existe o formaţiune care să aibă în programul său un punct care contravine Constituţiei şi legilor ţării în vigoare. De ani de zile se pune batista pe țambal și nu se ia nicio atitudine, în vreme ce oameni din conducerea Ungariei transmit astfel de mesaje incitatoare. În schimb, românii nu au făcut niciodată, de 1 Decembrie sau cu alte ocazii, declarații referitoare la autonomie sau la ordinea administrativă a vreunui alt stat", a arătat Grama, adăugând că astfel se arată că există unii care vor ”un stat în stat, fără a ține cont de cei 400.000 de români din Covasna, Harghita și Mureș”.

Transferat la Comisia pentru Drepturile Omului

Referindu-se la activitatea sa parlamentară, Horia Grama a arătat că a cerut să fie transferat de la Comisia economică la cea pentru Drepturile Omului, pentru a asista la dezbaterile referitoare la Legea Minorităților inițiată de UDMR.

”Această Lege a fost repusă pe tapet deoarece se află în Protocolul PDL-UDMR, pentru adoptarea în această sesiune parlamentară. În mod normal trebuia să intre în dezbatere la trei comisii - cea de Învățământ, cea Juridică și cea pentru Drepturile Omului. Pentru a fi trecută fără dezbatere însă, s-a decis abuziv ca raportul de fond să fie făcut doar de Comisia pentru Drepturile Omului”, a explicat deputatul PSD, arătând că de aceea a cerut transferul, pentru a fi de față la analizarea Legii.

Potrivit lui Grama, Legea, în actuala sa formă, este una ”exagerată”, fiind neconstituțională și în contradicție cu principiul autonomiei locale. În plus, susține Horia Grama, această Lege vrea să facă din România un stat multinațional, în vreme ce unele prevederi - cele referitoare la învățământ, nici nu mai sunt valabile deoarece avem o nouă Lege a Învățământului. Deputatul PSD a concluzionat că ”Uniunea Social-Liberală (USL) nu susține sub nicio formă actuala variantă a Legii Minorităților”.

Grama l-a trimis pe Obreja la cartea de istorie

În contextul manifestărilor și mesajelor transmise de 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretu­tindeni, Horia Grama s-a referit și la mesajul de salut al liderului PNL Covasna, Marius Obreja, transmis comunității maghiare. Astfel, deputatul PSD a arătat că președintele PNL Covasna ”ar trebui să mai învețe istorie”.

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 12

Adaugă comentariu
Marian, 21 martie 2011
Pentru vasy:romanii sarbatoresc si in ungaria si in spania si in italia si peste tot in lume,le doesc sa sarbatoreasca inca multi ani de-acum incolo,PACE SA FIE.
covasneanul, 21 martie 2011
Domnu G...rama, dai lectii despre romani si romanism de la Harman jud. Brasov(resedinta ta de vara/iarna/primavara/toamna). Vino acasa, la Sfantu, domnu Grama sa-ti ajuti neamul ca piere sarmanul de citeste integral
Cititor, 21 martie 2011
pt. Vasy Mai citeste si in alte limbi decat romana sau .. maghiara.
cosmin, 21 martie 2011
eu sper sa nu mai depaseasca la acest recensamant 1.200.000 magheari.
Primar_la_Hetea, 21 martie 2011
Nea Grama asa ceva nu se poate, asta e doctrina lor, fara ea existenta partidului nu are rost. :-)
SIC, 21 martie 2011
@vasy 1. Cui este frica de dementul asta de grama? Inclusiv in tabara voastra - de cei chibzuiti desigur - este vazut ca un caine batran fara dinti si par. 2. Daca s-ar merge pe reciprocitate ar citeste integral
szabad szekely, 21 martie 2011
Astia n-au timp sa fie cinstiti, corecti si civilizati, fiind in continuu preocupati cu asigurarea integritatii si suveranitatii statului. Oare cine e aici flustrat?
vasy, 21 martie 2011
Cititor,aici se discuta cu totul altceva.Ce e "secuilor",va e teama de unu ca Horia Grama?Inseamna ca stiti ce-i poate pielea.Nu uitati ca si rabdarea romanilor are o limita,nu e frumos ceea ce faceti citeste integral
Cititor, 21 martie 2011
Dl. deputat, cu scuzele de rigoare, dar astazi m-ar interesa anumite "explicatii" din partea PSD la un scandal unde statul Roman / unitar sau nu/ apare intro prezentare negativa. "CULISELE SCANDALULUI citeste integral
popescu dan, 21 martie 2011
pai daca excluzi chestia cu autonomia, ce naiba mai ramane? Copertile, poate...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.