POLITICĂ 23 august 2009

Potrivit PSD Covasna: PD-L a consolat neintrarea UDMR la guvernarea cu nişte posturi

de Covasna Media | 30 vizualizări

Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, consideră că între UDMR şi PD-L există o relaţie foarte apropiată, iar neintrarea la guvernare a Uniunii a fost „consolată“ de democrat liberali cu nişte posturi aferente lor.

Horia Grama a declarat că între UDMR şi PD-L există o relaţie foarte apropiată, şi chiar dacă Uniunea n-a intrat la guvernare sunt relaţii apropiate de colaborare între cele două formaţiuni.

„Nu ştiu la ce se pregătesc, într-un fel este normal, fac parte din acelaşi grup la Bruxelles, Partidul Popular European, există explicaţii şi, probabil ca măsură totuşi de consolare a UDMR că n-a putut intra la guvernare, PD-L face unele concesii acestui partid, ceea ce se vede cu ochiul liber“, a spus Grama.

Potrivit acestuia, sunt mulţi oameni din UDMR şi la nivel central care au fost pe funcţiile aferente PD-L, iar raportat la Covasna colaborarea aceasta ar fi benefică din perspectiva faptului că vin fonduri în judeţ pe anumite programe.

Ana Sidon

Teme articol: UDMR PD-L PSD
Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
ziarist, 24 august 2009
Macar atat sa faca si el. Ca in Camera slabuta miscare... " Activitatea parlamentara în cifre: Luări de cuvânt în plen: 2 (în 2 de şedinţe) - declaratii politice*: 1 * - numai citeste integral
blue, 24 august 2009
Ai dreptate de data asta Ariel. Grama tinde sa devina un comentator de baza al judetului nostru.
Ariel, 24 august 2009
Mamma mia, Horica a cetit gazetele si a emis niste opinii! Din nou, din nou. De altfel, dansul a grait cu rezon. Pacat ca sunt sau erau lucruri stiute demult. Mai incercati, dl depotat, poate-poate... citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.