POLITICĂ 7 iunie 2010

Potrivit PSD Covasna: Moţiunea – probă de solidaritate pentru UDMR

de Covasna Media | 320 vizualizări
Potrivit deputatului Horia Grama, parlamentarii Uniunii au ocazia ca la votarea moţiunii să își arate sau nu atașamentul faţă de populaţia care i-a votat Președintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, apreciază că, la momentul votării moţiunii de cenzură privind măsurile de austeritate impuse de Guvern, parlamentarii UDMR vor face abstracţie de interesul populaţiei care i-a ales și pe care o reprezintă, de dragul de a rămâne la putere.

Potrivit deputatului Horia Grama, parlamentarii Uniunii au ocazia ca la votarea moţiunii să își arate sau nu atașamentul faţă de populaţia care i-a votat

Președintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, apreciază că, la momentul votării moţiunii de cenzură privind măsurile de austeritate impuse de Guvern, parlamentarii UDMR vor face abstracţie de interesul populaţiei care i-a ales și pe care o reprezintă, de dragul de a rămâne la putere.

Horia Grama a declarat astfel că, în opinia lui, moţiunea are șanse să treacă, cu condiţia ca parlamentarii PDL, UDMR și UNPR să conștientizeze că au fost votaţi de oameni și că îi reprezintă, el arătându-se interesat de cum va vota Uniunea și care va fi solidaritatea ei cu populaţia maghiară.

„Sunt curios să văd acum care este solidaritatea UDMR cu populaţia maghiară, având în vedere faptul că așa cum s-a mai spus această zonă este una mai subdezvoltată și unde veniturile conform statisticilor sunt cam la coada celor din ţară, adică foarte mici. Populaţia majoritară fiind maghiară după părerea mea acum ar trebui să vedem în ce măsură UDMR chiar reprezintă intersele maghiarilor și ale acestei populaţii”, a declarat Grama.

Ciolan vs. solidaritate

Întrebat despre cum crede că va vota UDMR, liderul PSD Covasna a declarat că, în opinia lui, UDMR s-a învăţat de prea multă vreme „la cașcaval și la ciolan” și crede că va face abstracţie de interesul populaţiei și al celor pe care îi reprezintă acum, de dragul de a rămâne la putere pentru beneficiile pe care i le creează acest lucru.

Potrivit lui Grama, numărul mare al covăsnenilor care au participat miercurea trecută la mitingul de protest din faţa Prefecturii ar trebui însă să le dea de gândit parlamentarilor UDMR, despre care spune că își asumă o mare responsabilitate nevotând moţiunea.

„Noi, PSD, ne-am dori ca această moţiune să treacă, Guvernul să cadă. Nu ne este frică să intrăm la guvernare și să preluăm o guvernare într-un moment foarte greu pentru ţară, pentru că am demonstrat-o că am fost capabili și altădată să repunem ţara pe picioare”, a mai spus președintele PSD Covasna.

În privinţa formaţiunilor cu care ar putea intra într-o eventuală guvernare, liderul PSD Covasna a spus că, în primul rând s-ar putea încheia o alianţă cu PNL, și a mai spus că în opinia lui mulţi din cei care au plecat la UNPR sau sunt independenţi regretă în momentul de faţă acest gest și dau semnale tot mai mari că s-ar reîntoarce sau ar sprijini o altă configuraţie.

Guvernul își va asuma astăzi răspunderea în Parlament asupra legilor privind măsurile de austeritate.

Interpelare pe Hotărâre de Guvern

În altă ordine de idei, președintele PSD Covasna a anunţat că a depus la primul ministru Emil Boc o interpelare în care solicită un punct de vedere cu privire la utilizarea sintagmei „Ţinutul Secuiesc” într-o hotărâre de Guvern care aprobă stema comunei Ilieni.

Grama spune că Hotărârea Guvernului consfinţește sintagma Ţinutul Secuiesc prin utilizarea ei și vrea să știe care este poziţia Guvernului și a prim-ministrului legat de această hotărâre.

„Am cerut poziţia Guvernului și a lui Emil Boc privind această sintagmă a Ţinutului Secuiesc, care tot mai mult în ultima vreme încearcă să ne fie impus ca deja un lucru realizat. Să precizeze punctul de vedere, poate s-a semnat fără să fie citită hotărârea respectivă”, a declarat Horia Grama.

Deputatul PSD Covasna face referire la Hotărârea Guvernului nr. 402/2010 privind aprobarea stemei comunei Ilieni, din judeţul Covasna, publicată în Monitorul Oficial nr. 306 din 11 mai 2010, unde se vorbește despre aprobarea stemei comunei Ilieni, și unde apar termenii „Ţinutul Secuiesc” și „graniţă”.

Liderul PD-L Sfântu-Gheorghe, Dan Manolăchescu, consideră pe de altă parte că în lipsă de alte activităţi, mai constructive, deputatul Horia Grama se ocupă de steme, de Ţinuturi Secuiești și de politicianisme ieftine, și spune că ar fi mult mai potrivit dacă ar veni cu propuneri concrete, cu atât mai mult cu cât este singurul deputat român din Covasna.

„Din partea mea are toată deschiderea, sunt dispus să trec peste toate adversităţile politice și să-i deschid orice ușă d-lui deputat, pentru a reuși să aducem niște bani pentru investiţii și în zonele românești din judeţ, să facem ceva practic pentru Covasna și concetăţenii noștri”, a spus Manolăchescu.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
gigi, 8 iunie 2010
Mai Petrescu, deschide o carte de istorie si tu si pe urma sa faci comparatii. Sau mai bine asculta manele mai departe, ca alea se lipesc mai bine de tine decat cultura generala.
florin, 7 iunie 2010
da si era matusa lui Dan Petrescu :)))))
Ionel, 7 iunie 2010
Nu cumva pe madam Ceausescu o chema PETRESCU?A fost impuscata in 89.Tot inainte pionierii comunismului de dupa 89.
petrescu, 7 iunie 2010
Ce-ar fi daca am scapa de U.D.M.R.sa vedeti ca va fi bine.Atitea sa avem si noi in parlament si la guvernare cati ROMANI sunt la guvernare si in parlament in Ungaria.Deci citeste integral
oblio, 7 iunie 2010
Nu UDMR curteaza, din contra el este curtat. Nici PSD nu poate sa faca guvern fara UDMR (cu tot ca nici nu vrea sa asuma in momentul de fata guvernarea). :) nu sunt bani asta-i situatia. S-a vazut citeste integral
Janos Iuhas, 7 iunie 2010
Albu, UDMR este curtat pentru asa oameni competenti ce-i are, nu curteaza ei pe nimeni! Nu voturile in parlament ii aduc mereu la guvernare cu foarte buna organizare, cel mai bun fiind la sanatate, citeste integral
Lili, 7 iunie 2010
Intrebare pentru dl Manolachesu: "ceva practic", cam ce-a facut PDL Covasna sau ala din Sfantu Gheorghe, tot aia este, pentru concetatenii Dumnealor??!!! Cat priveste politica UDMR, ea este una citeste integral
Albu, 7 iunie 2010
Sunt curios, în situaţia în care pică guvernul, UDMR-ul pe cine va mai curta, aşa cum face de 20 de ani.
gigi, 7 iunie 2010
Nici UDMR nu e prost. Oricum nu au nimic de pierdut si nu vor rasturnarea guvernului pe mana lor pentru ca altii sa profite apoi. Ei oricum sunt condamnati la moarte, componenta plutonului de executie citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.