POLITICĂ 10 iunie 2009

PNL Covasna scapă de sancţiuni de la centru

de Covasna Media | 25 vizualizări

Potrivit managerului de campanie al PNL Covasna pentru alegerile europarlamentare, Mădălin Guruianu, filialelor din Covasna şi Harghita nu li s-au imputat de la Bucureşti rezultatele slabe obţinute la alegerile de duminică.

Mădălin Guruianu a explicat ieri că cele două judeţe au specificul lor, în care românii sunt minoritari, aşa că acestea nu s-au numărat printre judeţele criticate. Deşi o comparaţie între interesul pentru alegerile locale din 2008 şi cele europarlamentare de duminică este exagerată, Guruianu a declarat că „cele trei partide mari - PSD, PD-L şi PNL - au reuşit, în Sfântu Gheorghe, să adune cât un independent. Ce să vorbim, în condiţiile acestea, despre voturi şi sancţiuni...? Au avut 1700 de voturi în Sfântu Gheorghe, cât am obţinut eu ca independent, la intrarea în Consiliul Local. Nu putem, deci, vorbi despre performanţe ale partidelor româneşti din această zonă“.

Acesta a mai spus că, în acest context, nu se poate vorbi despre o competiţie reală între partidele româneşti, voturile pentru acestea fiind „derizorii” la alegerile europarlamentare de duminică.

„Un independent ca Elena Băsescu, care a luat toate voturile de la Organizaţia de Tineret a PD-L, a luat, în Sfântu Gheorghe, 300 de voturi, iar Pavel Abraham, 100 de voturi”, a mai spus Guruianu, în sublinierea derizoriului pe care îl reprezintă voturile acordate în Sfântu Gheorghe partidelor româneşti şi independenţilor.

M. Rizea

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Celalalt Adrian ... Indecisul, 15 iunie 2009
Nu ma simt bine deloc ca te simti atacat de un adrian (scris simplu) ... si de mine Celalalt adrian (indecisul). E ok ca explici. Asta e ideea forumului. Dar e ok ca si adrian sa te atace. Si faza citeste integral
madalin guruianu, 12 iunie 2009
pentru adrian... 1. Asociatia are personalitate...ati putea usor sa urmariti activitatile / proiectele din ultima vreme... 2. Nu ma sustine nimeni din umbra... daca ati fi putin atent la ce se citeste integral
Celalalt Adrian ... Indecisul, 11 iunie 2009
Mda ... Sa aveti bafta si spor.
adrian, 11 iunie 2009
Asociatia pentru comunitate, domnule Guruianu, mai are personalitate? Mai exista? Domnii Manolachescu, Santa, ziaristii si altii nu va sustin din umbra? Copiii din Asociatie n-au fost toti la citeste integral
guruianu madalin, 11 iunie 2009
se poate si asta...dar important e sa construiesti ceva...daca poti, nu sa dai cu barda si sa nu pui nimic in loc... ceea ce am spus tine mai mult de (de)legitimarea unor "voci" care cred ca ar citeste integral
ziarist, 11 iunie 2009
Pai, in atari conditii nu e mai bine daca este desfiintata organizatia pnl covasna ? Parerea mea.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.