POLITICĂ 9 aprilie 2013

PDL Covasna se întărește în opoziţie

de Székely Emőke | 42 vizualizări

Incertitudinea din PDL cu ocazia congresului în care Vasile Blaga a fost reales președinte al partidului nu și-a pus amprenta pe organizația din Covasna. Președintele organizației județene, Codruț Opaiț, spune că aici s-au întărit organizațiile de tineret, de femei și de pensionari, dar este în continuă creștere și numărul organizațiilor locale.

„Momentan avem 21 de organizații locale, dar deschidem unele noi în permanență. Am reînnoit organizația de la Dobârlău, am înființat una la Estelnic, înființăm și la Valea Mare, acestea sunt cele mai recente. De asemenea am pus pe picioare o organizație puternică la Baraolt, formată din foști membri PNL. În jur de 90% dintre membrii din Baraolt sunt de etnie maghiară, dar sunt și câțiva români, în special cadre didactice care predau în zonă” – a declarat Codruț Opaiț.

Șeful PDL Covasna admite că au fost câteva plecări și din PDL Covasna, însă spune că acest lucru nu a afectat imaginea partidului. „Au plecat în general foști șefi de deconcentrate, însă seniorii de bază, pe care ne putem baza întotdeauna, au rămas. Vrem să abordăm o nouă strategie de atragere a membrilor, pentru că partidele de televizor nu rezistă. Construirea partidului trebuie începută de jos, vrem să batem localitățile județului, să ne întâlnim și să vorbim cu oamenii. Am purtat o discuție cu președintele Vasile Blaga în acest sens și am convenit ca aceste vizite în sate, în comune să le facem împreună cu dânsul, astfel oamenii vor observa că cineva îi bagă în seamă” – spune Opaiț.

Președintele organizației Sfântu Gheorghe a partidului, Cosmin Boricean, a declarat că noii membri sunt selectați riguros și a precizat că nu vor primi noi membri cu puțin timp înaintea viitoarelor alegeri. „Nu vor mai veni oameni parașutați, care cred că pot obține un loc de director de deconcentrate după o muncă de doar câteva luni” – a punctat Boricean.

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Constantin Holospin, 13 mai 2013
O aberatie si minciuna mai mare ca asta nici ca exista mai "Roby". Dar urmareste postare urmatoare sa-ti explic pe intelesul tau.
Constantin Holospin, 13 mai 2013
Cred ca esti intr-o mare eroare, daca esti barbat adevarat, pune numele tau pe link nu pseudonim, pentru ca eu mi-am pus numele. Da, sunt artist si muzician. punct. Nu sunt muzicant cum iti imaginezi citeste integral
Roby, 15 aprilie 2013
Ți e ciuda muzicantule ca nu te a pus director la Bradul? Nu ai fata de director si nu aveți habar de turism lăsați tinerii sa muncească , ca si sobolanul celălalt.....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.