POLITICĂ 6 iulie 2011

PCM Covasna vrea referendum

de Székely Emőke | 32 vizualizări

Vicepreşedintele organizaţiei centrale a Partidului Civic Maghiar (PCM), Fazakas Tibor, a declarat ieri că partidul din care face parte doreşte luarea unui set de măsuri cu privire la reorganizarea teritorială, implicit a Ţinutului Secuiesc. El a spus că PCM a gândit trei paşi, şi anume: o discuţie la masa rotundă cu formaţiunile politice maghiare, o şedinţă comună a Consiliilor Judeţene Covasna şi Harghita, cu participarea unor reprezentanţi ai administraţiilor publice din Mureş, din localităţile unde etnicii maghiari sunt în majoritate, şi cel de al treilea pas ar fi organizarea unui referendum. Întrebarea care ar urma să fie pusă cetăţenilor este dacă aceştia îşi doresc sau nu un Ţinut Secuiesc unitar.

„Ne bucurăm că reprezentanţii UDMR nu au acceptat propunerea preşedintelui Traian Băsescu, aceea de a avea 8 judeţe mari şi 2 mici” - spune Fazakas Tibor, adăugând că „aşa cum îl cunoaştem pe preşedinte, dar şi politica PDL-ului, ştim că discuţiile continuă, iar tema regionalizării va fi în curând din nou pe ordinea de zi”.

Aceasta este baza pe care PCM-ul a conturat luarea acestor trei măsuri. Fazakas Tibor a spus că membrii PCM au purtat discuţii în acest sens cu reprezentanţii UDMR, implicit cu preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, dar spune că aceştia, deşi nu au exclus posibilitatea discuţiilor la masa rotundă, deocamdată aşteaptă, ducând un joc tactic, încercând să meargă mai departe pe drumul lor propriu. „Din această cauză, indiferent dacă va avea sau nu loc această întâlnire, mergem mai departe pe acest drum pe care ni l-am propus, săptămâna viitoare vom discuta cu cei de la Consiliul Judeţean Harghita, vom concepe proiectul de hotărâre ce îl vom propune spre aprobare” - spune Fazakas. În opinia lui acest proiect de hotărare va fi baza organizării referendumului în cele două judeţe, precum şi în localităţile din Mureş unde etnicii maghiari sunt majoritari.

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
LESUCA DIN HETEA, 8 iulie 2011
DOMNU PRIMAR,ASA CA NOI NU I PRIMIM IN HETEA CU REFEREALA LOR?
"PANORAMIX", 7 iulie 2011
Da mai terrminati odata mai oameni buni !!! Pana cand tot ii dati cu ""tinutul secuiesc"" ? Acesta nu exista !!! Vreti sa provocati ura intre romani si maghiari ? Asta urmariti ? Va jucati cu focul citeste integral
Primar_la_Hetea, 7 iulie 2011
Un sondaj facut la nivel national arata ca romanii nu doresc regionalizarea PUNCT.
COSTEA, 7 iulie 2011
Niște ,,idioți,,se gândesc la binele enclavei HR-CV .....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.