POLITICĂ 8 ianuarie 2009

PCM Covasna vrea posturi în deconcentrate

de Covasna Media | 22 vizualizări

Conducerea PCM Covasna ur mează să transmită liderilor PSD şi PD-L Covasna o invitaţie oficială pentru o întâlnire în care să discute despre posibilitatea de a fi luaţi în calcul în ceea ce priveşte numirile de la deconcentrate şi Prefectura Covasna. Preşedintele executiv al PCM Covasna, Csinta Samuel, a decla rat că au propuneri şi iniţiative serioase pe această temă, şi doresc să participe concret la conducerile deconcentratelor sau a Prefecturii Covasna. Atuurile pe care se bazează civicii maghiari ţin de procentul de 30% obţinut în urma alegerilor locale. „PCM Covasna a luat hotărârea ca, bazându-ne pe legitimitatea noastră de aproximativ 30% de la locale, şi care a dovedit că PCM este a doua formaţiune politică a judeţului, trebuie să participăm foarte hotărât şi cu propuneri concrete la aceste discuţii care urmează să fie iniţiate cu PD-L şi PSD (...) Vrem să participăm concret la conducerea acestor instituţii sau a Prefecturii, avem spe cialişti, nume concrete, sun tem deschişi la colaborare privind proiecte concrete şi dezvoltarea judeţului“, a declarat Csinta Samuel, cu menţiunea că speră ca iniţiativa lor să fie luată în serios de reprezentanţii celor două partide din Guvern, având în vedere că PCM este o formaţiune care n-a avut încă posibilitatea de a se eroda din punct de vedere politic şi n-a putut dovedi încă faptul că este un partener serios, interesat în dezvoltarea judeţului. Preşedintele Consiliului Jude ţean Covasna (CJ), Tamas Sandor, şi primarul din Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, ambii reprezentanţi ai UDMR, au lansat şi ei o invitaţie oficială către liderii PSD şi PD-L Covasna, privind proiecte şi probleme de dezvoltare. Întâlnirea va avea loc luni, la Consiliul Judeţean, iar potrivit preşedintelui PSD, deputatul Horia Grama, dorinţa lor este să discute pe proiecte şi modalităţi de conlucrare pentru dezvoltarea judeţului. Totdată, liderul PD-L Covasna, Gheorghe Baciu, a declarat că vor discuta probleme admi nistrative şi de dezvoltare, în timp ce problemele politice le va discu ta cu conducerea UDMR Covasna, nu cu preşedintele CJ şi cu primarul. „Chestiuni politice n-am de ce să discut cu ei, au preşedinte la UDMR, ei sunt preşedintele CJ şi primarul din Sfântu-Gheorghe, vom discuta probleme administrative, asta înţeleg eu. Proble mele politice le discutăm cu liderii politici ai UDMR Covasna”, a declarat Baciu. În altă ordine de idei, este posibil însă ca discuţiile de luni să nu ocolească pe lângă probleme de dezvoltare şi referiri la even tualele modificări pe care le-ar face PSD şi PD-L la deconcentrate sau la Prefectură.

Ana Sidon

Teme articol: PCM deconcentrate
Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.