POLITICĂ 7 noiembrie 2008

Marius Obreja susţine gospodăria tradiţională

de Covasna Media | 11 vizualizări

Candidatul PNL la funcţia de deputat al Colegiului IV – Covasna-Întorsura-Buzăului, Marius Obreja, crede că toate guvernările de după 1990 au neglijat gospodăria şi mica fermă. „În dorinţa de a face pe placul Uniunii Europene, de a ajunge cât mai repede să se conformeze standardului vestic, guvernanţii noştri au pierdut din vedere specificul anumitor zone, aşa cum este şi zona Întorsura Buzăului-Covasna. Muntenii din aceste zone au reuşit, în ciuda oricărui regim, să îşi asigure o minimă rentabilitate şi prosperitate, au reuşit, de fapt, să susţină generaţii întregi de „orăşeni“, pe toată perioada comunistă şi chiar şi după aceea. Este nedrept şi faţă de ei şi faţă de generaţiile tinere să îi îngrădim acum până la sufocare, în loc să venim cu legi şi programe care să îi susţină“, a spus Marius Obreja, care a remarcat şi faptul că acum chiar vest-europenii se reîntorc la ...

Candidatul PNL la funcţia de deputat al Colegiului IV – Covasna-Întorsura Buzăului, Marius Obreja, crede că toate guvernările de după 1990 au neglijat gospodăria şi mica fermă. „În dorinţa de a face pe placul Uniunii Europene, de a ajunge cât mai repede să se conformeze standardului vestic, guvernanţii noştri au pierdut din vedere specificul anumitor zone, aşa cum este şi zona Întorsura Buzăului-Covasna. Muntenii din aceste zone au reuşit, în ciuda oricărui regim, să îşi asigure o minimă rentabilitate şi prosperitate, au reuşit, de fapt, să susţină generaţii întregi de „orăşeni“, pe toată perioada comunistă şi chiar şi după aceea. Este nedrept şi faţă de ei şi faţă de generaţiile tinere să îi îngrădim acum până la sufocare, în loc să venim cu legi şi programe care să îi susţină“, a spus Marius Obreja, care a remarcat şi faptul că acum chiar vest-europenii se reîntorc la gospodăria tradiţională, singura care poate garanta o hrană naturală, fără conservanţi, aditivi, sau îngrăşăminte chimice. El spune că doreşte să repună la rangul şi la respectul cuvenit mielul de Paşti, porcul de Crăciun, vinul şi ţuica tradiţională, produse crescute şi făcute de oameni în gospodăriile lor şi nu fabricate în hale industriale, pe bandă rulantă şi fără să se simtă căldura mâinii care a îngrijit animalul sau a cules fructele. Marius Obreja crede că acest fel de a face agricultură este incomparabil mai profitabil pentru sănătatea oamenilor decât producţia la scară industrială, care este atât de viciată de conservanţi, încât periclitează generaţii întregi. „Voi propune măsuri legislative pentru încurajarea gospodăriilor şi a micilor ferme, voi accesa proiecte şi voi propune măsuri de protecţie socială pentru gospodarul care are grijă de vaca şi de porcul lui. Două, trei, câte sunt, dar sunt animalele lui şi are grijă de ele. Sunt convins că un număr extrem de mare de tineri ar rămâne pe lângă părinţii lor şi ar continua tradiţia, dacă ar vedea că sunt încurajaţi“, a declarat Marius Obreja.

Mâncăm nesănătos

Un alt punct din programul candidatului PNL este încurajarea pieţelor zonale în care produsele tradiţionale vor deveni brand-uri de piaţă de la sine, numai şi numai prin specificul lor. El a mai spus că, odată ajuns în Parlament, va stopa legile care atacă gospodăria şi va avea proiecte legislative care să încurajeze prin subvenţii micile ferme, va moderniza şi igieniza pieţele zonale şi va crea un curent puternic favorabil produselor naturale. „Este strigător la cer că 80-90% din produsele care se găsesc pe rafturile supermarket-urilor sunt contrafăcute şi sunt extrem de nocive. Pot să spun în premieră că ANPC va iniţia o campanie, mai ales că se apropie sărbătorile, prin care va încuraja oamenii să mănânce hrană naturală. De unde vom lua aceste produse, dacă nu tot de la bunicii noştri care au o curte în care îşi cresc animalele şi îşi cultivă cartofii şi varza?“ a încheiat Marius Obreja.

Teme articol: alegeri PNL candidat deputat
Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.