POLITICĂ 10 mai 2012

Liderul PSD Covasna, deputatul Horia Grama: „Prefectul nu se alege pe criterii etnice”

de Székely Emőke | 9 vizualizări

Președintele PSD Covasna, Horia Grama, este de părere că declarația fostului prefect de Covasna, György Ervin, a fost una deplasată când acesta a afirmat că prefectul județului trebuie să fie de etnie maghiară.

„Afirmația lui György Ervin, cum că ar fi normal ca în județul Covasna prefectul să fie de etnie maghiară, îl descalifică. El, ca și profesionist, și având experiență în Prefectură, ar trebui să știe o chestiune elementară, și anume aceea că etnia nu este un criteriu în numirea unui prefect” – a declarat Grama.

El a mai spus că la ora actuală nu există o persoană mai potrivită pentru ocuparea funcției de prefect decât Codrin Munteanu. Acesta a fost deja numit în noua funcție, urmând ca decizia să apară și în Monitorul Oficial, după care acesta va fi învestit la Prefectura Covasna.

Șefii deconcentratelor riscă să fie schimbați după alegeri

Președintele PSD Covasna a declarat ieri că nu vor fi destituiți din funcție toți șefii de deconcentrate, spunând că aceștia vor fi evaluați, iar cei care nu respectă în tocmai cerințele legii funcționarilor publici își vor pierde funcțiile.

„Cei care sunt buni, nu au de ce să se teamă. Să se teamă fripturiștii și incompetenții. Nu vrem să schimbăm maghiarii cu românii, cei care sunt competenți vor rămâne pe posturi. Nu se pune problema unei destituiri generale, dar vor fi evaluați șefii de deconcentrate, iar cei care ocupă funcții de conducere fără respectarea legii vor pleca” – a declarat Horia Grama.

El a mai spus că nu a purtat negocieri cu partenerii din USL în vederea împărțirii posturilor, afirmând că și pe plan local se vor concentra pe principiul abordat de către Guvernul Ponta, acela de depolitizare a administrației publice. Deocamdată USL se axează pe alegerile locale, dar după ce acestea se vor termina va începe verificarea șefilor de deconcentrate și cel mai probabil schimbarea lor.

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.