POLITICĂ 21 ianuarie 2010

Liberalii covăsneni stau departe de problema deconcentratelor

de Covasna Media | 14 vizualizări
PNL Covasna şi-a asumat rolul de partid de opoziţie şi a decis să nu se implice în împărţirea instituţiilor deconcentrate între PD-L şi UDMR 21ian2010-obrejaPNL Covasna se defineşte în continuare ca fiind în opoziţie, drept pentru care alege să nu se implice prea mult în actuala problemă a împărţirii instituţiilor deconcentrate între PD-L şi UDMR. Preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat că preferă să se amestece cât mai puţin în „eternul subiect al deconcentratelor şi al împărţirii portofoliilor”. „Fiind un partid de opoziţie, nu avem cum să intervenim

PNL Covasna şi-a asumat rolul de partid de opoziţie şi a decis să nu se implice în împărţirea instituţiilor deconcentrate între PD-L şi UDMR

21ian2010-obrejaPNL Covasna se defineşte în continuare ca fiind în opoziţie, drept pentru care alege să nu se implice prea mult în actuala problemă a împărţirii instituţiilor deconcentrate între PD-L şi UDMR. Preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat că preferă să se amestece cât mai puţin în „eternul subiect al deconcentratelor şi al împărţirii portofoliilor”.

„Fiind un partid de opoziţie, nu avem cum să intervenim acum, ci doar să ne exprimăm opinia, după numirea şefilor, în ceea ce priveşte profesionalismul acestora. Ne putem exprima asupra competenţelor sau incompetenţelor celor numiţi. La asta se adaugă perpetua mea intenţie de a discuta cât mai puţin despre „ciolan”, adică despre aceste deconcentrate”, a declarat Obreja. Acesta a mai precizat că, atunci când PNL s-a aflat la guvernare, a preferat alegerea unor oameni potriviţi la deconcentrate, fără a aştepta însă ca aceştia să devină membri ai partidului în mod obligatoriu.

Factorul etnic, uzat

Liderul PNL Covasna mai consideră că UDMR, care a obţinut aproape 70% dintre conducerile deconcentratelor, merge în continuare pe o abordare greşită, atunci când scoate în faţă factorul etnic.

„Este o abordare greşită, inclusiv a UDMR ca partid etnic. UDMR va trebui, cândva, să se aşeze ca un partid politic pe o doctrină care nu are nicio legătură cu un element etnic. UDMR are oameni politici valabili; în lumea politică modernă, partidele care au ca unic element definitoriu elementul etnic, încep să nu mai aibă valoare, să nu mai fie contemporane”, este de părere Marius Obreja, care spune că UDMR s­-ar putea orienta spre diverse doctrine care i-ar permite cu uşurinţă manifestarea politică. În acest context, preşedintele PNL Covasna este de părere că elementul etnic nu este decât „o permanentă găselniţă” scoasă la înaintare de către UDMR, deoarece, crede el, Uniunea nu mai are în prezent pentru ce drepturi ale maghiarimii să lupte, această minoritate nemaiavând niciun fel de îngrădire.

UDMR, acuzată de lipsă de principii

Pe aceeaşi idee, Marius Obreja a arătat că cei din comunitatea maghiară se pot regăsi şi în ofertele altor partide, inclusiv în cele ale PNL, chiar dacă acestea nu sunt „îmbrăcate” în etnicism.

În ceea ce priveşte prezenţa UDMR la guvernare, Marius Obreja este de părere că Uniunea a fost aleasă de către PD-L deoarece dă dovadă de o maleabilitate mai ridicată decât PNL. „Aceasta este o poziţie mult mai facilă. UDMR are zone pe care nu are principii - de exemplu, acest principiu de a participa la orice construcţie guvernamentală, eu nu o pot înţelege. Cred că, până acum, comunitatea maghiară a înţeles mulţi ani această lipsă de principii, dar de acum va înţelege tot mai greu”.

Alianţa Românească, o experienţă necesară

Dacă vicepreşedintele PD-L, George Scripcaru, afirma în urmă cu o săptămână, la Sfântu-Gheorghe, că Alianţa Românească încheiată cu ocazia alegerilor locale din 2008, şi care funcţionează în CJ Covasna şi CL Sfântu-Gheorghe, a fost o greşeală, Marius Obreja vede altfel lucrurile.

„Marele lucru care s-a întâmplat cu Alianţa Româneacă este acela că s-a putut constitui ceea ce nu s-a putut timp de 18 ani; astfel, se poate spune că la un moment dat Alianţa se poate reface, din moment ce a existat. Nu vreau să intru în amănunte sau să fiu lipsit de modestie, dar acea alianţă nu se făcea dacă nu eram noi (PNL- n.r.) acolo. Din punct de vedere practic, însă, nu cred că noi, PNL, vom mai participa la o astfel de alianţă”, a punctat liderul PNL Covasna.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Holospin Ctin, 21 ianuarie 2010
Este departe de mine sa fiu criticul de serviciu al domnului Marius Obreja, dar ma obliga totusi afirmatiile domniei sale sa-i aduc aminte urmatorul lucru: Orice partid care se respecta numeste in citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.