POLITICĂ 7 mai 2012

Francois Hollande este noul preşedinte al Franţei

de Covasna Media | 6 vizualizări

Francois Hollande, în vârstă de 57 de ani, a devenit duminică primul preşedinte socialist al Franţei după 17 ani, obţinând 51,67 la sută din voturi potrivit rezultatelor oficiale aproape definitive, anunţate de Ministerul de Interne. Contracandidatul său Nicolas Sarkozy a obţinut 48,33 la sută.

Francois Hollande a declarat că francezii "au ales schimbarea" alegându-l duminică preşedinte.

"Francezii, în acest 6 mai, au ales schimbarea aducându-mă la preşedinţia republicii", a declarat el în faţa susţinătorilor săi la Tulle.

"Apreciez onoarea ce mi s-a făcut şi sarcina ce mă aşteaptă. În faţa voastră, mă angajez să-mi servesc ţara cu o dăruire exemplară cerută de această funcţie", a adăugat Hollande.

Sarkozy şi-a recunoscut înfrângerea

"Franţa are un nou preşedinte, este o alegere democratică, republicană. François Hollande este noul preşedinte al Franţei şi trebuie respectat", le-a spus Sarkozy simpatizanţilor săi, la Paris. El a recunoscut implicit înfrângerea, la limită, în scrutinul prezidenţial, spunându-le liderilor partidului UMP că trebuie să fie uniţi şi să câştige alegerile parlamentare din iunie.

"Nu vă divizaţi, rămâneţi uniţi. Trebuie să câştigăm lupta legislativelor. Poate fi câştigată. Scorul de astăzi este onorabil. Nu voi conduce viitoarea campanie", le-a spus Sarkozy liderilor Uniunii pentru o Mişcare Populară.

Rata de participare a electoratului la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a fost de asemenea crescută, la fel ca şi în primul tur, ajungând la aproximativ 72% (71,96%, la ora 19:00, ora României), potrivit presei franceze. Cu toate acestea, participarea la cel de-al doilea tur de scrutin actual a fost în uşoară scădere, în raport cu cea înregistrată în 2007, care a fost de 75,11%, reaminteşte France24.

(rtv.net)

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.