POLITICĂ 9 aprilie 2010

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai nu crede în politica radicală a UDMR

de Covasna Media | 33 vizualizări
Vicepreşedintele PNL consideră că populaţia din zona Covasna-Harghita are nevoie de solidaritate constantă, ca urmare a lipsei de perspective economice a celor două judeţe şi a specificului lor în ceea ce priveşte comunităţile română şi maghiară 09apr2010-noricaEuroparlamentarul liberal Norica Nicolai a declarat ieri, la Sfântu Gheorghe, că după ce a participat la Adunarea românilor de la Topliţa, a sesizat problemele comunităţii din zona secuiască, printre acestea numărându-se „o anumită frustrare datorată administraţiei şi modul în care aceasta înţelege să respecte comunitatea românească şi accesul ei la funcţii publice”. „Românii s-au plâns de existenţa unei forme de discriminare

Vicepreşedintele PNL consideră că populaţia din zona Covasna-Harghita are nevoie de solidaritate constantă, ca urmare a lipsei de perspective economice a celor două judeţe şi a specificului lor în ceea ce priveşte comunităţile română şi maghiară

09apr2010-noricaEuroparlamentarul liberal Norica Nicolai a declarat ieri, la Sfântu Gheorghe, că după ce a participat la Adunarea românilor de la Topliţa, a sesizat problemele comunităţii din zona secuiască, printre acestea numărându-se „o anumită frustrare datorată administraţiei şi modul în care aceasta înţelege să respecte comunitatea românească şi accesul ei la funcţii publice”.

„Românii s-au plâns de existenţa unei forme de discriminare pentru cei care nu cunosc limba maghiară, iar lucrul acesta nu este normal într-o ţară europeană. Cred că dacă liderii politici ar avea mai multă minte ar reuşi să nu-şi ostilizeze comunităţile şi să le demonstreze tuturor că lucrează spre interesul lor”, a declarat Norica Nicolai, care s-a arătat îngrijorată de „lipsa de perspectivă şi de viziune a liderilor politici maghiari”, pe care i-a catalogat a avea viziuni ce ţin exclusiv de cetăţenie şi naţionalitate, ignorând lipsa de acces a populaţiei maghiare la dezvoltare, din cauza discursului naţionalist adoptat în politică.

Referindu-se la colaborarea PNL-UDMR atunci când cele două se aflau la guvernare, Norica Nicolai a arătat că aceasta a fost „foarte bună” în chestiuni de administrare a ţării şi „deloc foarte bună în materii de pretenţii de tip radical”, subliniind că PNL s-a opus constant adoptării în actuala formă a Legii minorităţilor concepută de UDMR.

„PNL s-a opus atunci când o serie de amendamente riscau să creeze probleme de bună convieţuire - chestiuni excesiv de limbă, căci nu este normal ca în accesul la un concurs pentru un post să nu primeze competenţa ci criteriul de naţionalitate pe care unii lideri maghiari l­au dorit şi l-au impus”, a mai explicat Nicolai, apreciind că toate politicile trebuie să se adreseze atât românilor cât şi maghiarilor, stimulând totodată menţinerea culturii şi tradiţiilor minorităţilor, în spiritul european.

 

Împotriva regionalizării gândite de UDMR

 

În ceea ce priveşte reorganizarea regiunilor de dezvoltare a României, gândită de UDMR, Norica Nicolai consideră că aceasta a fost concepută clar pe criteriul etnic, chiar dacă s-a spus că ar viza economicul.

„Trebuie să învăţăm că fragmentarea teritorială şi politicile vectoriale pe teritorii nu mai pot avea foarte multă viabilitate în viitor. În orice caz, regionalizarea pe criterii etnice nu este cea indicată - există experienţe nefericite în Europa - cea spaniolă, cea irlandeză şi foarte multe ţări membre UE sunt reticente în a accepta regionalizarea pe criterii etnice”, a punctat Norica Nicolai, apreciind că, din punctul său de vedere, nici PD-L nu va susţine actuala formă a reorganizării regiunilor de dezvoltare gândită de UDMR.

 

Monica Vajna

Teme articol: UDMR PNL Norica Nicolai
Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 13

Adaugă comentariu
Costel Holospin, 20 aprilie 2010
Flamingo: Esti intr-o totala eroare omule ! care functie ?? Sti ca am stat 10 ani in PNL ? sti ca nu am cerut nici o functie ??? sti ca am avut functie politica importanta ? sti ca am intinerit media citeste integral
Janos Iuhas, 12 aprilie 2010
Hai cu versuri toţi. :) boc, dacă funcţional vrea UDMR de ce a distrus tot în 20 de ani în care conduce aste 3 judeţe? UDMR e clar un hoţ care numai vrăjeşte lume cu prostia lor ca să citeste integral
Flamingo, 10 aprilie 2010
GOANA DUPA FUNCTIE...Despre asta ar trebui sa scrii, daca tot in lipsa de ocupatie, (functie) se scriu poezii...Cum bine a zis Norica Nicolai...unii vor migra din partid pentru functii...Tu Poetule, citeste integral
boc, 10 aprilie 2010
Draga ANA sper ca esti blonda. Regiunile de dezvoltare exista si acum. UDMR vrea acelasi lucru, mai functional. Care-i baiul? Ca itrun anumita regiune traiesc Maghiari, da cu Romani si care-i baiul? citeste integral
Ana, 10 aprilie 2010
Eu cred ca nu sunteti normali cu totii, cel putin o persoana care scrie poezii despre PNL e clar ca nu are ce face...chiar nu aveti probleme personale si va ganditi la dna Norica Nicolai, care este o citeste integral
arpi, 10 aprilie 2010
pentru Costi Holospin esti tare frate !! am votat PNL dar..........
Lili, 9 aprilie 2010
PNL ca si celelalte partide din Romania cred sau nu in politica UDMR dupa cum sunt la guvernare sau un opozitie, UDMR fiindu-le totdeauna partener de nadejde la guvernare. In rest, ce crede Dumneaei , citeste integral
hu, 9 aprilie 2010
Treaba lui Norica Nicolaiei in ce crede!
Janos Iuhas, 9 aprilie 2010
Ioi ce de talent poietic. Dar asta e realitate: PNL cu poezii, PD şi UDMR cu făcut bani, PSD în aşteptări.
Costi Holospin, 9 aprilie 2010
Ce te legeni, P N L? -Ce te legeni, P N L, Fără ploaie, fără vant, Cu crengile la pămant? - "De ce nu m-as legăna, Dacă trece vremea mea! PNL scade, PDL creste Si membrisul mi-l citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.