POLITICĂ 23 noiembrie 2012

Emil Pantelimon (USL) militează pentru o Lege a stagiunilor municipale

de Agerpres | 16 vizualizări

Emil Pantelimon, candidatul USL Covasna pentru Camera deputaţilor în colegiul Sfântu Gheorghe, şi-a stabilit ca obiectiv electoral promovarea unei 'Legi a stagiunilor municipale', care să impună instituţiilor din subordinea Ministerului culturii, respectiv marile teatre, opere şi filarmonici din ţară, obligativitatea de a prezenta cel puţin o dată pe an câte un spectacol în fiecare municipiu de judeţ.

Emil Pantelimon a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că demersul său a pornit de la două principii - cel al calităţii produsului cultural şi al distribuţiei echitabile a banilor colectaţi la bugetul de stat.

“Sunt 38 de instituţii naţionale de spectacole - teatre, opere, operete şi filarmonici care activează în şapte oraşe. E simplu, locuitorii celorlalte oraşe nu beneficiază de serviciile culturale ale acestor instituţii pentru care plătesc”, a spus Emil Pantelimon.

Acesta a menţionat că prin realizarea unor turnee prin ţară finanţate de la bugetul de stat un număr mult mai mare de oameni ar fi interesaţi să-i vadă pe cei mai buni actori, interpreţi şi solişti din ţară, prin urmare ar creşte numărul consumatorilor de cultură.

Emil Pantelimon a mai spus că programul său electoral se axează pe ideea de normalitate, multiculturalitate şi bună convieţuire interetnică, principii pentru care a militat activ încă din timpul adolescenţei. În context, a menţionat că vrea să ajungă în Parlamentul României pentru a promova aceste idei şi a crea noi punţi de legătură între majoritari şi minoritari. Pantelimon a remarcat că în această campanie electorală politicienii maghiari au deschis subiecte 'oportuniste' şi 'sensibile' cum ar fi cele despre autonomie şi federalizare, care ar trebui discutate argumentat şi calm altădată şi nicidecum înaintea alegerilor.

“Chestiunile acestea sensibile ar trebuie discutate liniştit, la o masă rotundă, în afara exerciţiului electoral (...) Noi ne străduim să aducem un mesaj de normalitate, iar în campanie vin alţii şi strică tot ce am construit noi (...) Nu am nici o problemă cu dezbaterea unor chestiuni punctuale, accept orice fel de dezbatere cu argumente şi pe aceste teme, dar nu în campanie”, a spus Emil Pantelimon care a făcut un apel către contracandidaţii săi la 'responsabilitatea politică'.

Pantelimon este unul dintre cei mai tineri candidaţi din ţară pentru alegerile parlamentare - a împlinit în această vară 23 de ani şi are la activ o bogată activitate civică şi politică în cadrul organizaţiei de tineret a PNL. În urmă cu aproape trei luni a devenit consilier personal al Ministrului Culturii, Puiu Haşotti.

La intrarea în campania electorală, Emil Pantelimon s-a angajat printr-un 'jurământ' să respecte un set de valori în cadrul competiţiei electorale, respectiv să se adreseze tuturor cetăţenilor din Sfântu Gheorghe, indiferent de etnie, religie, orientare politică sau sexuală, să acţioneze întotdeauna cu decenţă şi să îşi asume responsabilitatea pentru vorbele şi faptele sale, să nu facă promisiuni nerealiste şi care nu pot fi îndeplinite la nivelul legislativului. De asemenea, s-a angajat să nu recurgă la atacuri la persoană, ci să combată idei şi să nu comită sau să incite oamenii la acţiuni care pot perturba buna convieţuire dintre românii şi maghiarii în Sfântu Gheorghe.

Contracandidaţii lui Emil Pantelimon în Colegiul uninominal I pentru Camera deputaţilor sunt fostul subsecretar de stat Marko Attila (UDMR), preotul reformat Santa Imre (Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania), geologul Radu Viorel (Alianţa România Dreaptă), Mircea Măgheruşan (Partidul România Mare), Ştefan Radu Doru (Partidul Poporului Dan Diaconescu) şi Tămaş Vasile Antonie (Partidul Ecologist Român).

Teme articol: deputat Emil Pantelimon USL
Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.