POLITICĂ 8 septembrie 2016

EDITORIAL. În ochiul furtunii perfecte

de Dumitru Manolăchescu | 55 vizualizări

Nu ştiu de ce, dar mi se pare că vara asta e un vis anapoda. Unul contra visului. Ca şi cum te-ai împărţi între ce poţi şi ce vrei, iar socoteala ţi-ar ieşi pe datorie la urmă.

Dacă stai cu ochii în televizor, te prosteşti, asta ştim deja. Dacă nu, ce-ţi rămâne ca să te informezi? Citeşti ziarele. Mi-ar fi greu să zic „nu citiţi presa”, dar trebuie să recunosc că şi eu citesc selectiv. Sau subiectiv, după cum doriţi.

Oricât ai citi, oricât ai căsca ochii şi urechile la televizor tot nu înţelegi ce te-aşteaptă, ce ţi se pregăteşte. Te ameninţă Guvernul tehnocrat? Te omoară populismul partidelor politice? Te distrug oportunismul şi ticăloşia parlamentarilor? Absolut toate ţi se pot întâmpla. Spaţiul mediatic este umplut până la refuz de relele acestei lumi. În ochiul furtunii perfecte, eşti o victimă sigură.

Nu te apără nimeni. Mintea ta, sufletul tău sunt vândute deja. Cumpărătorii se înghesuie să ia ce se mai poate. Vrei şi tu, ca orice om care-şi cunoaşte interesul, să oferi un viitor copilului tău. Aduni toate sumele care-ţi intră legal în cont şi-ţi iese o sumă amărâtă: 35.000 de euro pe lună vreme de doi ani de zile pentru creşterea şi perfecţionarea progeniturii. S-a găsit cineva care să judece interesul copilului prin prisma nevoilor familiei. O prostie, copilul e una, nevoile familiei sunt alta. Subiecte diferite.

Auzi apoi de oameni care se zbat de multe decenii ca să te facă fericit şi prosper, dar nu reuşesc. De ce oare? Vine Ponta, vine Tăriceanu, vine Băsescu, vine Blaga, vine Dragnea şi critică prostiile tehnocraţilor, subliniind ce-ar fi făcut ei în locul nenorociţilor de tehnocraţi dacă poporul nu i-ar fi măturat de la Putere. Tot ei, frate, parcă e un blestem, n-avem decât reperele vechi, apar un Nicuşor Dan sau o Clotilde Armand şi parcă sunt filmaţi cu încetinitorul, franţuzoaica vorbeşte repede, interesant, dar nu convinge, parcă-l văd pe „franţuzul” liberal Câmpeanu coborând din avionul care-l aducea din Paris, în 1990: „Bonjour popeur, vă salut şi vă iubesc”... Necredibil, neverosimil, perdant. Nu i-a ales nimeni atunci. Au trecut anii şi întreaga clasă politică românească a arătat o apetenţă neobişnuită spre fals, hoţie şi minciună din tată-n fiu, indiferent de vârstă. O vreme i-am acuzat pe bătrâni şi ne-am pus speranţa în cei tineri. Au venit tinerii şi ne-au nenorocit mai rău decât părinţii lor spirituali.

În cine să mai crezi, cu cine să votezi? În ăia vechi, aproape imposibil, îţi trebuie o doză mare de alcool sau de somnifere ca să-i votezi după ce vezi cum prestează. În ăştia noi, n-ai, frate, nimic! Nu-ţi oferă nimeni niciun gram de confort, nicio iotă de credibilitate, niciun milimetru de speranţă. Ne împărţim, mai nou, între „naţionalişti amatori luminaţi” şi „binefăcători cu acte-n regulă” trecuţi prin ciur şi prin dârmon. A trecut un sfert de veac şi suntem la fel de proşti. Sau de deştepţi, depinde din ce parte priveşti problema şi ce sumă ai în conturi.

Şi totuşi, vom alege peste nici trei luni. În ce mâini ne vom aşeza viitorul? În cine vom crede şi pe cine vom iubi sau înjura? Vom mai vorbi despre toate astea, e unul dintre subiectele care merită băgate în seamă pentru că acolo e chiar viaţa noastră şi a copiilor şi nepoţilor noştri. Merită să spunem adevărul şi să suferim sau să ne bucurăm, nu?!

Teme articol: Romania POLITICĂ politicieni
Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.