POLITICĂ 7 iulie 2016

EDITORIAL. Blestemul funcţionarului public etern

de Dumitru Manolăchescu | 101 vizualizări

Ministrul Economiei, un domn pe care-l cheamă Costin Borc, este depăşit de situaţie. Dumnealui constată că jumătate dintre funcţionarii publici din ministere nu produc nimic, dar n-ai ce le face, nu-i poţi da afară. Treaba e valabilă la toate instituţiile publice, nu doar în ministere, geme România de funcţionari publici ascunşi prin instituţii politizate de jos până sus şi viceversa. Ce mă deranjează la acest dom’ ministru e senzaţia de blestem, de cedare, de „n-ai ce face, frate, cu ăştia, aşa i-am moştenit, aşa îi dăm mai departe”... Nimeni nu pare să poată face ceva împotriva suficienţei, nepotismului, politicului infiltrat în toate structurile bugetare.

E un blestem, sau e o prelungire a „Mioriţei”?! Ne acceptăm soarta până la a 17-a spiţă, sau suntem în stare să facem ceva împotriva armatei de peste 1.400.000 de funcţionari plătiţi de la bugetul statului, din care jumătate – recunoaşte dl. ministru – nu fac mai nimic? Şi mai rău e altceva: să faci nimic e bine! Problema e că o parte a acestei armate lucrează din interior împotriva Puterii reprezentate de ministere, prefecturi, primării şi alte numeroase instituţii publice. Oamenii ăştia sunt lăsaţi de vechea Putere pentru a împiedica prin neparticipare, lene, uitare, omisiune şi hoţie orice şansă de succes a noii Puteri. Lucru curat românesc, curat murdar adică...

Am lucrat într-o instituţie bugetară vreme de vreo 6 ani. Nu mi s-a părut să fie atât de rău cum spune acum dl. ministru Borc, aş zice dimpotrivă. Dar, trebuie să recunosc, Prefectura Covasna nu este un caz tipic, acolo mai toată lumea ştia ce are de făcut şi nu se punea problema politicului nici măcar în glumă. Repet, însă, Prefectura Covasna nu înseamnă Prefectura Constanţa, de pildă, ca să dau doar un exemplu.

Ei bine, depăşit de situaţie fiind, ministrul Borc se recunoaşte învins de sistem! Parc-am mai auzit asta, o spunea, cu mulţi ani în urmă, fostul preşedinte Emil Constantinescu. Până la urmă, pe toţi ne învinge Sistemul Atotputernic. Unii o numesc Securitate (fostul premier Ponta e, mai nou, victima Securităţii...), alţii Servicii, alţii Traian Băsescu... Fiecare după cum îl taie capul şi câţi ani de închisoare i se pregătesc! Pe cei mai mulţi ne învinge Sistemul numit „România politică hoaţă”.

Să înţeleg, deci, din cele spuse de ministrul Borc, că funcţionarul public e un blestem mioritic. Un „eternizat” în funcţie şi dacă-şi face treaba, şi dacă nu. Bravo lui, rău e că dl. ministru nu-şi dă demisia imediat după ce spune tâmpenia asta. Pentru că nimeni nu eternizează incompetenţa, prostia, ticăloşia şi trădarea decât dacă şi el este un incompetent, un prost, un ticălos sau un trădător. Să recunoşti tu, ditamai ministrul, o asemenea realitate şi să spui „n-am ce face, nu pot da afară un funcţionar public” înseamnă să accepţi că eşti măcar incompetent, dacă nu mai rău. Ce face un incompetent dacă are o cât de mică urmă de onoare, fie ea şi tehnocrată? Îşi dă demisia, desigur. Aşteptăm, d-le ministru Borc.

Ideea e că mi se face rău când îi văd pe sindicaliştii din administraţia publică făcând greve şi ameninţând că nu se mai poate fără creşteri de lefuri. Or fi ele lefurile mici, e drept, dar nu toate sunt mici şi nici nu munceşte toată lumea la fel într-o instituţie bugetară. La noi, ca la nimeni: cine munceşte, n-are timp să facă bani! Dar de cerut e uşor, e mult mai greu să găseşti o sursă corectă de îmbogăţire a bugetului de stat. Îmi vine mereu în minte acelaşi etern Tăriceanu, un fost premier care a aruncat cu banii de la buget în stânga şi-n dreapta şi n-a lăsat nimic în visteria statului, obligându-şi urmaşii la Guvern să apeleze la măsuri dure împotriva populaţiei pentru a depăşi criza financiară. E şi asta o tactică, faptul că premierul Cioloş nu o foloseşte mă face să cred că este un tip onest, corect şi responsabil.

 

 

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Popescu Dan, 8 iulie 2016
Am fost zilele trecute la ANAF sa platesc ceva. Am stat la 4 (PATRU) ghisee pana am reusit sa platesc la ultimul. De-a lungul anilor, buneinteles ca numarul acestora a crescut de la 1 la 4. Cata minte citeste integral
lili, 8 iulie 2016
In luna Martie 2016 Vasile Dancu, Ministrul Administratiei si Dezvoltarii, cel responsabil cu reformarea administratiei publice spunea: "Dancu anunta reforma in administratie. Ce spune despre citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.