POLITICĂ 21 octombrie 2015

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii

de Mediafax | 40 vizualizări

Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în dosarul mineriadei din iunie 1990 pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, urmată de moartea a patru persoane şi rănirea altor trei, au declarat oficiali din Parchetul ÎCCJ. Parchetul ÎCCJ a anunţat, miercuri, începerea urmăririi penale în dosarul Mineriadei, pe numele unor persoane, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13 iunie 1990.

Oficiali din Parchetul instanţei supreme au declarat că în dosarul mineriadei a început urmărirea penală împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu, iar acestuia i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13 iunie 1990.

Aceleaşi surse au declarat că Ion Iliescu va fi chemat din nou la Parchetul instanţei supreme, în perioada următoare, pentru declaraţii în acest dosar. Ion Iliescu a fost citat, miercuri dimineaţă, la Parchetul instanţei supreme, unde a stat aproximativ o oră. El nu a făcut declaraţii nici la intrarea, nici la ieşirea din sediul Parchetului.

Dan Voinea, procurorul care a instrumentat dosarul mineriadei, declara, în luna iunie, că Ion Iliescu s-a implicat personal în „actul de represiune” din 14-15 iunie din Piaţa Universităţii. Generalul (r) Dan Voinea spunea că fostul preşedinte Ion Iliescu „nu are cum să nu fie condamnat” pe probele care există în dosarul mineriadei, acesta fiind „implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens”.

„Preşedintele Iliescu s-a implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens. Înainte de aceasta a avut loc o întâlnire de taină undeva la Scroviştea, la care a participat ministrul de interne Chiţac, şeful poliţiei de atunci, generalul Diamandescu, Petre Roman, Ion Iliescu şi au stabilit în concret cum trebuie atacaţi manifestanţii din Piaţa Universităţii. S-a făcut chiar o schemă, ea este la dosar. E scrisă de mână şi acolo erau trecute atribuţii pentru fiecare ministru ce avea de făcut. Ministrul Transporturilor pentru aducerea în Bucureşti a minerilor, a muncitorilor, că nu au venit doar mineri”, a declarat Dan Voinea.

Parchetul ÎCCJ a anunţat începerea urmăririi penale în dosarul Mineriadei, pe numele unor persoane, pentru infracţiunii contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arată miercuri, într-un comunicat de presă, că procurorii militari continuă ancheta în dosarul 47/P/2014 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, cunoscut ca dosarul „Mineriadei”, ca urmare a ordonanţei procurorului general al PÎCCJ de infirmare a soluţiei şi confirmarea ordonanţei de către judecătorul de cameră preliminară din instanţa supremă.

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.