POLITICĂ 29 septembrie 2008

Declaraţie politică în Parlament împotriva referendumului privind autonomia

de Covasna Media | 30 vizualizări

Deputatul PD-L Petre Străchinaru se raliază acelor proteste manifestate împotriva iniţiativei privind organizarea unui referendum pe tema autonomiei Ţinutului Secuiesc, şi va susţine o declaraţie politică în Parlament, împotriva referendumului. Petre Străchinaru a declarat că sprijină vocea Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna şi apreciază poziţia independentului Mădălin Guruianu în cadrul Consiliului Local Sfântu-Gheorghe, de condamnare şi solicitare a retragerii acestei iniţiative, în plus el însuşi va vorbi în Parlament despre acest subiect al referendumului.

Deputatul PD-L de Covasna spune că se teme de o campanie electorală în care să existe atacuri şi instigări la adresa comunităţii româneşti din judeţ, în plus totul s-ar putea transfera în zona naţionalismului, din cauza referendumului. Străchinaru candidează în colegiul senatorial nr. 1 din Covasna. Iniţiativa consilierilor PCM din cadrul CL Sfântu-Gheorghe, privind organizarea unui referendum pe tema autonomiei în data de 30 noiembrie a fost supusă dezbaterii publice până joi, 25 septembrie, dată până la care şi-au exprimat părerile şi sugestiile despre acest subiect 7 persoane, 4 români şi 3 maghiari, cu opinii pro şi contra.

În cadrul şedinţei de Consiliu organizată joi, consilierul român independent Mădălin Guruianu şi-a exprimat solicitarea ca acest proiect să fie retras şi şi-a manifestat dezaprobarea faţă de această iniţiativă. Totodată, Forumul Civic a solicitat retragerea proiectului din dezba tere publică. Întrebarea care va fi adresată printrun eventual referendum atât românilor cât şi maghiarilor va suna cam în felul următor: „Sunteţi de acord cu modificarea limitelor teritoriale ale judeţului, în vederea înfiinţării unităţii administrativ autonome Ţinutul Secuiesc?”.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Van, 24 august 2014
VIN ALEGERILE.Au mai fost referendumuri din aetcse.Deşi prefectul e fost udemerist (retras doar din acte), el va ataca hotăre2rea şi o va anula, referendumul este ilegal, imoral.Eu aş vrea să-l citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.