POLITICĂ 7 aprilie 2013

Copiii Covasnei vizitează capitala României [FOTO]

de Covasna Media | 31 vizualizări

120 de tineri români și maghiari din localitățile Valea Crișului, Chichiș, Zăbala, Malnaș, Întorsura Buzăului, Barcani, Sita Buzăului și Zagon au participat vineri, la invitația senatorului Marius Obreja, la proiectul Copiii Covasnei vizitează capitala României.

Tinerii însoțiți de 11 cadre didactice au vizitat Camera Deputaților, Senatul României și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. La Parlament, aceștia au avut ocazia, printr-un proces simulat mediat de senatorul liberal Marius Obreja, să propună inițiative legislative în camera de grup a senatorilor liberali, atât în limba română cât și în limba maghiară.

„Discuțiile pe care le-am purtat cu acești copii m-au surprins prin maturitatea cu care privesc ei lucrurile. Mi-a părut bine să pot duce la îndeplinire un astfel de proiect, iar succesul obținut ne obligă să nu ne oprim aici. Cu siguranță vom mai organiza astfel de excursii. Numai astfel copiii noștri vor putea descoperi orașele mari ale României, principalele instituții ale statului și reperele culturale ale acestei țări”, a declarat Marius Obreja.

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Covasneanu, 9 aprilie 2013
Sau dus fara "bentite" ?? Cum de l-au primit???
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.